„Avem o creștere a salariului mediu brut, alimentată tot mai mult și de alți factori, de majorarea salariului minim și de salarii din sectorul public. Suntem pentru creșteri salariale, dar datele sunt decorelate și dacă sunt decorelate semnificativ cu creșterea productivității, diferența se duce fie în deficitul extern, deficitul de cont curent, fie într-o inflație mai mare. Economia funcționează și se autoreglează, însă, din păcate, cu inflație și deficite mai mari”, a spus Mugur Isărescu la conferința de presă, potrivit Economedia.
Precizările au fost făcute în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie va fi de 4.050 de lei, adică echivalentul a 2.500 lei net lunar.
Potrivit prognozei prezentate în timpul conferinței de presă, BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an (de la 4%, la 4,9%) şi a previzionat că rata inflației va coborî la 3,7% la finalul primului trimestru din 2025, iar la sfârșitul anului viitor va scădea până la 3,5%.
Isărescu, la al șaptelea mandat de guvernator BNR
Născut pe 1 august 1949, Mugur Isărescu este guvernatorul de bancă centrală cu cea mai mare vechime în funcție la nivel mondial. El a devenit guvernatorul BNR în 1990, când avea 41 de ani. Isărescu a fost reales în această toamnă pentru al șaptelea mandat la şefia Băncii Naţionale.
Mandatul guvernatorului BNR are o durată de 5 ani, iar conducerea Băncii Naționale este validată prin votul Parlamentului, dar propunerea în cazul lui Mugur Isărescu, acum în vârstă de 75 de ani, a aparținut celor două partide de coaliție, PSD și PNL.
Premierul Marcel Ciolacu a fost cel care a insistat pentru menținerea lui Isărescu. Șeful Executivului a precizat în septembrie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că el se sfătuiește și cu guvernatorul BNR pe teme economice.