Isărescu a dat vina pe scumpirile din energie pentru inflație și a rememorat perioada anilor 90, afirmând că banca centrală a avut conflicte cu guvernele din acei ani din cauza prețurilor la energie.

„Inflația a fost creată de creșterea prețurilor la energie, nu se duce doar în transporturi, ci și în produse agricole”, a declarat Isărescu, într-o conferință de presă, în care a prezentat un raport privind inflația.

Nu a fost un moment foarte inspirat pentru liberalizare (a energiei – n.r.), dar nu știa nimeni că începe războiul. La fel și trecerea la energia verde, președintele Putin abia a așteptat.

Mugur Isărescu:

Inflația a ajuns în luna iunie la 15,1%.

BNR susține cursul

Isărescu a spus că „dacă cursul de schimb o lua razna, presiunile inflaționiste erau și mai mari”.

Oficialul a mai precizat că BNR va susține cursul de schimb „atât cât va trebui”. „Nu ne jucăm cu inflația, este o boală foarte periculoasă”, a subliniat Isărescu.

Creșterea dobânzilor

Pentru a lupta cu inflația, BNR a majorat dobânda-cheie.

Isărescu a criticat băncile pentru modul în care au stabilit indicele ROBOR, pe baza căruia se stabilesc ratele la creditele în lei.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Băncile au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie. Au supra-reacționat. A fost clară tendința băncilor și a traderilor să privească pesimist viitorul.

Mugur Isărescu:

Dobânda-cheie stabilită de BNR este la acest moment de 5,5% pe an, în vreme ce indicele ROBOR la 3 luni a depășit 8%.

Guvernatorul a mai spus că speră ca nivelul ROBOR să se apropie în curând de rata dobânzii de politică monetară.

Comparația cu Ungaria

Întrebat de ziariști, Isărescu a făcut o comparație cu Ungaria, afirmând că politicile monetare ale BNR au fost mai ponderate, iar acum Ungaria are probleme.

Care sunt amplificate de faptul că Programul de redresare și reziliență al Ungariei a fost blocat de Uniunea Europeană din cauza problemelor cu statul de drept, astfel că aceasta nu a primit fonduri prin PNRR.

„Ungaria nu are o situație grea, dar are o situație deosebită față de ce avem noi”, a spus Isărescu.

Acesta a afirmat că Ungaria nu are deficite la fel de mari ca România.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele două animale pe care românii le cresc cu drag, dar pe care le mănâncă rar spre deloc. Ajung la export și se bucură de ele numai străinii. Suntem pe locul 2 în UE la numărul exemplarelor, doar Spania e peste noi
FANATIK.RO

Alegeri SUA 2024. Sportivul român care locuiește de 17 ani în State se poziționează în lupta Donald Trump - Kamala Harris: „Economic, conceptele lor au mai mult sens”
GSP.RO
Alegeri SUA 2024. Sportivul român care locuiește de 17 ani în State se poziționează în lupta Donald Trump - Kamala Harris: „Economic, conceptele lor au mai mult sens”
Anunț oficial despre schimbarea orei. Țara uriașă care vrea să renunțe la acest obicei. Ora de vară ar putea deveni permanentă
FANATIK.RO
Anunț oficial despre schimbarea orei. Țara uriașă care vrea să renunțe la acest obicei. Ora de vară ar putea deveni permanentă
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI