Venit la Timișoara pentru a gestiona criza generată de informațiile făcute publice de consultantul în afaceri Doru Șupeală, potrivit căruia o angajată Atos s-a sinucis după ce i s-ar fi pus în vedere să prezinte un plan de îmbunătățire a performanței sau să își dea demisia, managerul global de resurse umane al grupului Atos, Paul Peterson a declarat că „este foarte deranjant” ce s-a întâmplat după apariția informațiilor în spațiul online.

„Cel mai important, am pierdut recent o colegă, ceea ce este o situație teribilă, îngrozitoare pentru familia și prietenii ei, colegii noștri. Gândurile noastre sunt cu cei afectați de această pierdere tragică. Sunt aici să discut și să mă întâlnesc cu fiecare angajat al Atos România, să le ascult îngrijorările și să le răspund direct și sincer la întrebări”, a declarat Paul Petersen.

Oficialul Atos a mai declarat că va fi realizat un audit independent pentru „pentru a înțelege faptele”. „La Atos, nu există și nici nu va exista vreodată un loc pentru hărțuire, intimidare, discriminare și pentru un mediu de lucru ostil. Acuzațiile făcute online, fără fapte, au afectat angajații Atos și mai multe persoane. Așa cum am vorbit cu angajații noștri, și amintesc publicului, sănătatea și bunăstarea angajaților noștri și a celor afectați sunt la fel de importante. Angajații Atos România sunt esențiali pentru grupul global Atos. Avem grijă de ei, îi instruim și ne dorim tot ce este mai bun pentru fiecare dintre colegii noștri”, a mai spus oficialul străin.

Era implicată într-un proiect de dezvoltare personală și profesională”

Întrebată dacă informațiile referitoare la ultimatumul dat angajatei de către șeful direct sunt reale, Ligia Ardelean, managerul general al Atos România, a negat orice presiuni făcute asupra tinerei. „Răspunsul meu este foarte ferm. Acea discuție, în termenii descriși de acea știre inițială, nu a avut loc. Da, a avut loc o întâlnire între cele două colege, dar sub nicio formă, în termenii descriși în articol. Întâlnirea a fost normală. A fost o zi de lucru normală, un meeting setat absolut normal, care s-a desfășurat chiar prietenos, s-a finalizat cu o ieșire într-o pauză, cum e și normal de altfel”, a explicat Ligia Ardelean, care a explicat că, având în vedere sensibilitatea cazului, nu poate vorbi despre problemele medicale ale angajatei.

„Vă pot spune ce, din punctul nostru de vedere, ca și companie, era vizibil. Fosta noastră colegă a beneficiat de tot ce operațional, uman, am știut noi mai bine, având în vedere proiectele sau training-urile pe care le urma, astfel încât activitățile alocate să fie cât mai bine adaptate nevoilor ei din acel moment. Era inclusă într-un proiect de dezvoltare personală și profesională. E natural asta și se întâmplă în toate companiile din IT”, a mai explicat Ligia Ardelean.

Ne-am dat seama că trebuie să avem un ochi suplimentar”

Șefa operațiunilor din România ale grupului Atos a mai declarat că în momentul în care compania a fost anunțată despre decesul angajatei, a fost declanșată o cercetare internă pentru a vedea ce s-a întâmplat în zilele anterioare tragediei. „În momentul în care am aflat (n.r. despre deces), am făcut ce cred că era normal. Am început să facem câteva verificări. Am discutat cu managerul direct. Mi-a confirmat că a fost o discuție uzuală, normală. Și am făcut un al doilea lucru, ne-am uitat puțin în jur. Din informațiile pe care le avem noi, a fost o discuție absolut normală, o zi normală de lucru și o discuție foarte naturală, nimic care să fi ridicat vreo alertă și să spună da, trebuie investigat. Toate verificările pe care le-am făcut noi au ajuns la concluzia că discuțiile au fost normale, interacțiuni firești”, a mai declarat Ligia Ardelean.

Potrivit Ligiei Ardelean, cazul a fost considerat închis după verificările inițiale, dar reacțiile de după articolul lui Doru Șupeală a impus verificări suplimentare. „A apărut articolul în presă. A fost un șoc. Acela a fost momentul în care ne-am dat seama că trebuie să avem un ochi suplimentar pe ce am făcut noi, ca să facem toate verificările posibile necesare, încât să avem o concluzie finală pe acest subiect”, a mai arătat Ardelean.

Ce se întâmplă cu angajații care nu au proiecte și cum se fac evaluările

Managerul Atos România susține că tuturor angajaților, indiferent că sunt implicați în proiecte sau se află în perioada de tranziție dintre proiecte, li se alocă un set de obiective. În cazul celor care sunt fără proiect, obiectivele sunt „de dezvoltare a performanței”. „Sunt adaptate tipului de proiect sau perioadei în care ești. În cazul ei, obiectivele erau de îmbunătățirea activităților, a skill-urilor pe care le are, de scriere, parcurgere a proceselor interne. Sunt două exemple de obiective pe care le avea și scopul lor e foarte simplu: îmbunătățirea aceasta continuă, care nu eu un proces nou în Atos. E un proces continuu pe care îl ai, astfel încât să fie mereu ceva care să te ajute să te implici în noile proiecte care vin”, a detaliat Ardelean.

Șefa Atos România a explicat că „există o scală foarte clară de măsurare a obiectivelor”. Astfel, îndeplinirea obiectivelor setate de comun acord cu angajatul, sunt verificate din șase în șase luni. „Dacă oricare dintre angajați primește un obiectiv cu care nu este de acord, sau vrea să spună că nu este corect evaluat, are posibilitatea să exprime acest punct de vedere. Ce se întâmplă în cazul în care un angajat consideră că nu este corect evaluat? Începe un proces de mediere în care angajatul evaluat împreună cu evaluatorul și cineva din echipa de resurse umane au o discuție elegantă. Cazurile de acest gen nu sunt multe, dar la fiecare șase luni sunt câteva cazuri. Discuțiile sunt mereu constructive, sănătoase”, a mai explicat Ligia Ardelean.

Șefa Atos România, surprinsă de reacțiile unor angajați

Ligia Ardelean s-a declarat surprinsă de valul de comentarii făcute, sub anonimat, de angajați ai companiei, după informațiile publicate de Doru Șupeală. „Ca în orice companie, sunt oameni care iubesc ceea ce fac și sunt fericiți făcând ceea ce fac și sunt oameni care, din varii motive, în acel moment nu se simt una cu job-ul lor. Cred că sunt mult mai vocali cei care în acest moment nu sunt fericiți cu ceea ce fac sau mulțumiți de ceea ce fac și atunci această vocalitate este exprimată în mediul online. Să știți că și noi am fost surprinși să vedem valul care parcă era în creștere. Nu pare să fie deloc în asentimentul a ceea ce trăim noi de zi cu zi pentru că noi chiar credem că organizația noastră este una care e centrată pe oameni, pe valori, pe familie, nu pe acele detalii care știm că apar în presă”, a mai declarat Ardelean.

Managerul Atos România a explicat și o informație apărută pe fondul discuțiilor din ultima perioadă: legăturile de rudenie dintre unii manageri români din cadrul Atos. Fără a detalia, Ligia Ardelean a confirmat că există astfel de legături, dar a spus că acest lucru nu afectează deciziile manageriale atât timp cât nu există conflicte de interese. „Da. Avem cazuri, dar atât timp cât nu există conflict de interese, sunt lucruri pe care cred că orice companie le are. Sunt angajați care sunt cu noi de 12-14 ani. Media de vârstă este destul de mică. Poate sunt colegi care au început să lucreze la noi împreună într-o academie. Suntem o companie care încurajează o balanță sănătoasă între viața personală și profesională. Întodeauna suntem atenți la echilibrul dintre cele două”, a declarat Ligia Ardelean, potrivit căreia sistemul de lucru permite ca un angajat să meargă, spre exemplu, la ședința cu părinții de la școală și să recupereze acele ore.

Șeful HR-rului global, despre viitorul Atos România

Întrebat ce o să se întâmple cu Atos din România, unde compania are 2.200 de angajați, pe fondul reducerii numărului de proiecte, Paul Peterson a declarat că pentru grupul francez, inginerii români sunt foarte valoroși. „Calitatea serviciilor și modul în care clienții percep serviciile din Atos România este incredibil. Este un motiv pentru care clienții care sunt deserviți din România revin mereu. Avem nevoie de angajați care sunt în continuă dezvoltare profesională. Prin transferul proiectelor către România, colegii noștri au această oportunitate, ceea ce înseamnă că atunci când un proiect se încheie, următorul proiect începe cu skill-uri la zi. Asta face o organizație sănătoasă”, a declarat Paul Peterson.

Urmărește-ne pe Google News