În urmă cu un an, o întâmplare tragică i-a schimbat viaţa lui Andrei Cornea. Micuţul, acum în vârstă de 5 ani, a fost opărit pe spate, pe torace şi pe mânuţe pentru că a îndrăznit să îşi apere mama de un vecin care voia să o violeze.

După ce Libertatea v-a prezentat drama familiei, oameni din toată ţara au trimis, după puteri, bani pentru medicamentele copilului, iar reprezentanţii unei fundaţii au promis că vor ajuta familia cu o alocaţie lunară în valoare de 500 de lei. “Mi-a spus tati că mai mulţi oameni au promis că ne vor ajuta, ca să nu mai avem probleme cu banii de medicamente. Mulţumim că ne sunteţi aproape”, a spus Andrei emoţionat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News