În 1930, se lansa la Londra volumul „The World in 2030”, în care politicianul conservator Frederick Edwin Smith, avocat de seamă și prieten al lui Winston Churchill, creiona modul în care lumea va evolua. 

În general, acesta își imagina o lume mai calmă și mai rațională, în care tehnologia și cercetarea fac progrese uimitoare, punctează editorii site-ului flashbak.com

„Comandanții forțelor armate vor fi transportați în aer, deasupra comandamentelor lor, și astfel vor putea urmări cursul operațiunilor și controla progresul acestora prin telefonie fără fir. Acest lucru s-ar mai putea întâmpla dintr-o cameră de control la distanță, eventual în subteran. Acest lucru ar face războiul mai uman”, scria Smith într-un capitol destinat războiului.

„Munca va fi extrem de ușoară și plictisitoare”

Politicianul anticipa că automatizarea și tehnologia vor duce la diminuarea orelor de muncă. Până în 2030, scria el, este probabil ca săptămâna medie a unui muncitor din fabrică să fie de 16 sau poate 24 de ore. Munca va fi „extrem de ușoară și extrem de plictisitoare”, iar oamenii vor avea un trai mai bun. 

„Astfel, omul anului 2030 va pleca la sfârșit de săptămână, după muncă, cu un avion mic și rapid, la fel de fiabil și ieftin ca și automobilul de care depindem astăzi”, nota Smith.  

Ziua de 48 de ore

Acesta credea că utilizarea la scară largă a energiei mareelor ar putea reduce viteza de rotație a Pământului. „Dacă energia mareelor ar fi folosită în exces, o zi de 48 de ore este o posibilitate în viitorul îndepărtat”, scria în volumul din 1930. 

În ce privește viața de zi cu zi, Smith își imagina că, în ciuda nenumăratelor „dispozitive de economisire a forței de muncă”, multe cupluri căsătorite vor considera că treburile gospodăriei sunt peste puterile lor. „Poate că vor găsi refugiu în mari complexe comune, dotate cu dormitoare și birouri private, dar având la comun biblioteci, săli de muzică, saloane, grădinițe și bucătării. Administrarea acestor cămine poate fi asigurată de femeile care își găsesc cea mai mare fericire în îndeplinirea sarcinilor de menajeră sau de asistentă medicală.”

Dispariția ziarelor

Nu doar Smith și-a închipuit cum se va schimba lumea. În ziarele americane din 1923 existau o mulțime de previziuni pentru zilele noastre. Câteva dintre ele: 

  • Inginerul Charles P. Steinmetz era sigur că în 2023 ziua de muncă va dura doar patru ore.
  • Mai mulți cercetători anunțau că până în 2023 speranța medie de viață va atinge 100 de ani. În unele cazuri, chiar și 150.
  • Ziarele vor fi dispărut demult în 2023. Cam de jumătate de secol.
  • Vor fi descoperite leacuri pentru boli precum cancerul, tuberculoza, poliomielita și ataxia.
  • „Războiul anului 2023 va fi unul wireless. Telefonia fără fir, încălzirea, electricitatea și scrisul, toate vor juca un rol important”, scria profesorul A. M. Low. Tot el avansa și posibilitatea ca oamenii să înceapă să comunice prin telepatie.

Urmărește-ne pe Google News