O poveste de dragoste pornita fulgerator, in urma cu un an, intre Florin Ene, 30 de ani, si sotia sa, Andreea, 24 de ani, s-a transformat de doua luni intr-o adevarata aventura. ‘El a plecat primul, iar eu am ajuns dupa cateva saptamani’. Desi regulile din Arabia sunt radical diferite fata de cele europene, ei spun ca le place acolo. Florin organizeaza activitatea celei mai mari rafinarii de etilena din lume, iar Andreea va deveni profesor de engleza.


‘Cum ne-am casatorit, ne-am propus sa plecam din tara. I-am gasit un job in Arabia Saudita’, incepe Andreea povestea aventurii pornite la cateva saptamani dupa nunta cu Florin. El a plecat primul in Arabia Saudita, la rafinaria de etilena Yansab Olefin Plant (cea mai mare din lume), din orasul Yanbu. Cand Andreea, absolventa a Facultatii de Psihologie, a ajuns, putin mai tarziu, in Arabia Saudita a avut parte de o surpriza de proportii.

‘Eu ma pregatisem psihologic doar pentru ideea ca la ei iarna sunt 40 de grade Celsius, nu ma gandisem o secunda la pozitia femeilor in societatea araba’, povesteste acum Andreea. Asa s-a trezit incuiata intr-o incapere izolata a aeroportului, cand a facut controlul pasaportului. ‘Legea lor spune ca daca dupa o femeie straina nu vine sotul intr-o ora, e trimisa in tara. Eu nu stiam, si nici Florin. El ma astepta afara, iar eu eram inchisa. Dupa mai multe insistente, cineva s-a dus sa-l caute si asa am iesit din incurcatura’, isi aminteste Andreea. ‘La ei, vara sunt 60 de grade Celsius. Au vrut candva sa puna aer conditionat si pe strada’, ne-a spus Florin. Daca el e intreaga zi plecat la serviciu, unde lumea il trateaza cu respect, pentru ca are o sotie, Andreea sta toata ziua intr-o casa inchiriata si se pregateste de echivalarea studiilor. ‘Vreau sa devin profesor de engleza pentru prescolari. Salariul e de 100 $, dar eu vreau sa ma angajez pentru ca doresc sa am o ocupatie’, a incheiat Andreea.


„Nu ai voie sa faci poze cu arabi”


‘Nu avem voie sa facem poze in care sa intre si arabi. Folosim mai mult telefonul mobil, dar tot avem grija sa nu-i prindem in cadru’. Familia este sfanta in Arabia Saudita. Sunt locuri unde nu poti intra daca nu ai familie. In anumite restaurante exista intrari diferite pentru burlaci si pentru persoanele casatorite. Sauditii incep ziua de la ora 5 dimineata. Atunci are loc prima rugaciune, care dureaza aproximativ o jumatate de ora sau o ora. ‘Femeile acoperite sunt cele mai bogate. Ele aleg daca vor sa mearga acoperite pe strada sau nu. Cu cat sunt mai acoperite, cu atat sunt mai bogate. Este un semn de bunastare la ei’, ne-a explicat Florin Ene.


Florin Ene

Varsta: 30 de ani
Starea civila: casatorit
Data cand a parasit Romania: martie 2007
Domiciliul actual: Arabia Saudita
Ultima data in Romania:  martie 2007

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI