Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2000 stabileşte obligaţiile angajatorilor, atunci când temperaturile extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv (temperaturi extreme înseamnă peste 37°C, corelate cu umiditate mare, respectiv sub -20°C, corelate cu vând puternic).
Referindu-ne strict la zilele caniculare, iată ce condiţii trebuie să li se asigure muncitorilor:
Măsuri minimale
–pentru ameliorarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locul de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
–pentru menţinerea stării de sănătate: asigurarea a 2-4 litri de apă minerală/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie, duşuri.
În situaţia în care aceste condiţii minimale nu pot fi asigurate din motive obiective, angajatorii au datoria să ia, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, următoarele măsuri (după caz):
-reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00, întreruperea colectivă a lucrului (excepţie: locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă potrivit prevederilor legale).
Timpul nelucrat se recuperează
Vestea mai puţin bună pentru muncitorii care se bucură de pauze pe caniculă este că vor trebui să recupereze orele respective sau să ”renunţe” la o parte din a salariu. Concret, legea prevede că angajatorii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor şi cu ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri extrabugetare trebuie să stabilească şi modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
-prin recuperarea în următoarele şase luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior
-fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Paza bună trece primejdia rea
Pentru a preveni accidentele legate de problemele de sănătate, mai ales că unii angajaţi pot avea diferite afecţiuni cu risc major pe caniculă, angajatorii mai au de luat încă o serie de măsuri:
-examenul medical minuţios la angajare şi controlul medical periodic, pentru a se depistat eventualele contraindicaţii pentru munca la temperaturi extreme
-asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară, în caz de nevoie
–trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Amenzi de la 1.500 de lei în sus
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei încălcarea reglementărilor amintite, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni. Organele de control ala Inspecţiei Muncii sunt cele care constată şi sancţionează aceste contravenţii.