Culesul sparanghelului se dovedeste a fi o misiune mult prea grea pentru romancele noastre care au obtinut un contract de munca in Spania. Ajunse in regiunea Coto Nuevo in urma cu o luna, femeile au gasit alte conditii decat cele promise. In Spania sunt acum 4.000 de agricultori romani care au contracte pe trei si sase luni, la cules de capsune, citrice si sparanghel. Daniela Mosor, 33 ani, din Buciumeni (Dambovita), a ajuns pe 23 martie in Coto Nuevo si la nici o saptamana a inceput sa-si sune sotul, reclamand conditiile foarte proaste in care isi desfasoara activitatea. „Vremea e foarte ploioasa si suntem obligate sa iesim pe camp, la lucru, in fiecare zi. Initial, ni s-a spus ca vom avea conditii sa ne preparam mancarea acasa, dar nu ni s-a asigurat nimic. Paturile pe care dormim sunt ca la morga, din beton si n-am primit decat trei paturi sub care dardaim. Salariul intarzie tot timpul si in loc de 5,10 euro pe ora primim 4 euro”, s-a plans Daniela. Sotul ei, Pavel Mosor, este disperat sa-si aduca nevasta acasa. „Nu ma intereseaza deloc banii, ci doar sa vina in tara sanatoasa. Sunt foarte ingrijorat de ceea ce imi spune ca se petrece acolo. Mai rau este ca nimeni nu o asculta. Dar nu este numai problema ei, ci si a celorlalte femei. Toate sunt nemultumite, dar strang din dinti ca au nevoie de bani. Cand suna in tara abia poate sa vorbeasca doua minute ca i se inchide telefonul”, povesteste sotul Danielei.
La sfarsitul saptamanii, reprezentantii Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, prin care s-a facut intermedierea, au vizitat mai multe regiuni cu agricultori romani si au aflat ca in majoritatea cazurilor treaba merge bine. „Nu am avut nici un fel de reclamatie din partea femeilor. Dimpotriva, ne-au spus ca sunt multumite ca ajung sa trimita in tara si 800 euro lunar, dupa ce isi achita hrana, gazele si curentul electric. Nu am ajuns insa si in Coto Nuevo, unde se afla cele 15 lucratoare care culeg sparanghel. Activitate necesita un efort suplimentar care nu poate fi facut de oricine, iar la selectie li s-a spus acest lucru si au acceptat. Inclusiv 5,10 euro brut pe ora. Ca urmare a sesizarii pe care ati facut-o, am trimis o adresa Ministerului Muncii si Afacerilor Sociale din Spania in care solicitam verificarea conditiilor de munca din Coto Nuevo”, ne-a declarat ieri purtatorul de cuvant al OMFM.

 
 

Urmărește-ne pe Google News