Angelica Rădulescu (fostă Manole), lucrătoarea în confecții din județul Prahova care și-a dat firma în judecată după ce nu și-a primit tot salariul, a câștigat definitiv, pe 17 noiembrie, procesul împotriva companiei Tanex. 

Curtea de Apel Ploiești a respins apelul firmei Tanex, fostul angajator al Angelicăi. Hotărârea este definitivă.

Decizia Curții de Apel Ploiești

În 22 septembrie 2021, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația formulată de Angelica Rădulescu. 

Instanța a constatat „nulitatea deciziei prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a contestatoarei”. A obligat firma Tanex să o reangajeze și să îi plătească salariile din urmă.

Concediată pentru că a făcut declarații publice

În mai 2020, Angelica Rădulescu, angajată pe atunci la Tanex, a postat pe Facebook o fotografie cu salariul ei. După o lună de muncă, primise 693 de lei. Luase 670 de lei ca avans, iar în tranșa a doua, pe 15 mai, doar 23 de lei. Nu a fost singura angajată care a pățit asta. 

Libertatea a stat atunci de vorbă atunci cu mai multe angajate care au fost în aceeași situație. Le-a văzut și fluturașele de salariu, care demonstrează că și ele și-au primit salariul diminuat. 

Doar Angelica a vorbit public despre asta. La câteva zile după ce cazul a devenit cunoscut, ministru muncii de atunci, Violeta Alexandru, a făcut o declarație în care și-a cerut scuze muncitoarei pentru nedreptatea suferită. 

La finalul lui iunie 2020, Angelica a fost concediată. Angajatorul a invocat o „abatere disciplinară gravă”, prin faptul că muncitoarea ar fi făcut „declarații publice în mass-media despre societate și despre salariații acesteia, prejudiciind imaginea acestora”.

O speranță că se poate face dreptate

„Simt o bucurie enormă. Nu îmi vine să cred”, spune astăzi Angelica pentru Libertatea. „Îmi dovedește că totuși se poate să se facă dreptate după atâta vreme”. 

Curajul ei a venit de la oamenii care au susținut-o, adaugă ea. „Dacă nu aveam oameni alături de mine, nu cred că mergeam atât de departe. Contează foarte mult să ai pe cineva în spate. Ei au început cu amenințări, iar dacă nu ai pe cineva alături, e foarte greu”.

Angelica mai spune că alte angajate care au fost în situația ei și nu și-au primit salariile pot să își caute și ele dreptatea. 

Chiar și prieteni, și rude i-au spus că nu are nicio șansă în lupta ei legală. „Te pui cu ei?”, „Lasă-i încolo că pierzi” i-au zis chiar și oameni cu bune intenții. Dar nu s-a lăsat. 

„Am știut că am dreptate”, explică femeia.

Urmărește-ne pe Google News

Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.

Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.

Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!