Inspecția Muncii, care a deschis o anchetă în acest caz, a constatat că tânărul nu era trecut pe autorizația Întreprinderii Familiale (IF) pentru care lucra.

La un pas de moarte din cauza neglijenței. Este vorba despre un muncitor de 30 de ani care și-a tăiat gâtul cu un pendular în timp ce făcea lucrări de șlefuire la mansarda unui imobil din municipiul Vaslui.

Aflat pe o schelă, tânărul a avut, totuși, puterea să se dea jos singur pentru a nu cădea de la câțiva metri înălțime, ulterior fiind solicitată o ambulanță al cărei echipaj medical a reușit să-i oprească sângerarea puternică.

Ulterior, muncitorul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde medicii l-au băgat imediat în operație.

Sesizați de poliție în acest caz, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au deschis o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut accidentul și dacă tânărul de 30 de ani lucra cu forme legale.

„Victima face parte din familia care avea acea IF, însă nu era trecută în autorizație. Deținătorul Întreprinderii Familiale a fost chemat la ITM cu toate documentele pentru a lămuri toate aspectele ce țin atât de sănătatea și securitatea în muncă, dar și de relațiile de muncă”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea inspectorul șef adjunct al ITM Vaslui, Costel Harja.

În urma accidentului, Inspecția Muncii Vaslui a suspendat activitatea la respectivul punct de lucru.

Un accident similar a avut loc la Iași, unde Un bărbat și-a tăiat mâna la strung. Accidentul a avut loc la locul de muncă, din neatenție, iar bărbatul a ajuns la spital cu mâna pe jumătate tăiată, cu nervii și tendoanele secționate.

Citește și:

FOTO/ Cel mai important centru de natație al Timișoarei a murit din nepăsare. Ajunsă o ruină, fosta bază sportivă Uszoda este un focar de infecție

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News