Tragedie s-a petrecut marți, 29 iunie, la intrarea în orașul Târgu Ocna, județul Bacău. Electricianul și-a pierdut viața în timpul unei intervenții la un stâlp de electricitate, care s-a suprapus cu ploaia torențială și cu vântul puternic ce s-au abătut asupra orașului din Moldova, scrie portalul Unupetrotus.
Bărbatul se afla încă suspendat pe stâlp când au fost sesizate autoritățile prin 112. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SAJ de la Substația Onești.
Muncitorul, angajat al unei firme de electricitate, a fost coborât de pe stâlp de colegii săi, iar personalul medical i-a aplicat procedurile de resuscitare.
La ora 17.00, după ce bărbatul nu a răspuns manevrelor, a fost pronunțat decesul.
În ultimele ore, în județul Bacău a plouat torențial și a bătut vântul. Potrivit ISU Bacău, apa a intrat în mai multe gospodării și au căzut mai mulți copaci, în Târgu Ocna, Târgu Trotuș și Bogdănești.
„49 de pompieri militari acționează pentru evacuarea apei din gospodării și degajarea de arbori căzuți cu 5 autospeciale de intervenție cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, un microbuz, două autoturisme pentru muncă operativă, două motopompe transportabile”, a transmis ISU.