9 comentariiE o întrebare despre un om, dar și despre o comunitate invizibilă. În fiecare an, România primește tot mai mulți muncitori din Asia.
E o privire către ei, cei care ne prepară burgerii, ne debarasează mesele sau ne îngrijesc copiii. Și nu știm mai nimic despre condițiile lor de muncă și de viață.
E și despre dependenții români de jocuri, care se oglindesc în povestea lui Bhim. Românii au familii, au prieteni, o plasă de siguranță mai bună, dar pe care adicția o deșiră până când pot ajunge în situația tânărului nepalez care și-a pierdut viața.
„Etajele asiaticilor”
În nord-vestul Bucureștiului, căminul studențesc privat din zona Grozăvești e împărțit în două secțiuni. La primele cinci etaje stau studenți români. La ultimele două etaje sunt cazați muncitori din Nepal și Sri Lanka, care lucrează în depozite sau în fast-food-uri. Holurile căminului sunt înguste și întunecoase, iar în fața ușilor sunt adidași și ghete.
E o după-amiază de luni, mijloc de noiembrie. La etajul 6, doi tineri din Nepal, sosiți în aceeași zi, descoperă spațiul comun: o singură bucătărie pentru tot etajul, cu patru plite electrice pentru cei 40-50 de oameni cazați acolo și câteva vitrine frigorifice pe post de frigidere. Bărbații vor lucra la bucătărie, dar nu știu încă la ce restaurant.
Au plătit agenției de recrutare 500.000 de rupii (sau 5 lakhs), echivalentul a peste 18.000 de lei, ca să muncească în România. Bani pe care trebuie să-i returneze.
Cei doi nu au auzit nimic de Bhim, tânărul nepalez care a locuit pe același etaj și care a fost găsit mort în curtea căminului cu cinci zile înainte de sosirea lor în România. Bhim era prenumele lui.
„În seara zilei de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 21.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o anexă a unei clădiri, din Sectorul 6, a fost găsită o persoană care nu mai prezenta semne vitale”, preciza un comunicat al Poliției București.
O știre de presă, publicată două zile mai târziu, arăta că bărbatul și-a luat viața. Și oferea și motivul: a rămas șomer cu trei luni în urmă, fiind nevoit să se întoarcă acasă. Nicăieri în presa internațională nu se vehiculează motivele unor sinucideri, tocmai pentru că actul e atât de intim, complex și greu de sondat.
În cazul lui Bhim, eroarea punerii în circulație a fost și alta: bărbatul din Nepal nu fusese concediat. Situația lui e mult mai greu de deslușit.
Departe de cazinou
Întâlnim un locatar mai vechi al acestor etaje. Spre deosebire de nou-veniți, Abishek Ratna, un tânăr de 24 de ani, care poartă un fâș negru, pantaloni scurți și șapcă, l-a cunoscut pe Bhim.
„Era colegul meu. Când m-am întors de la muncă, era spânzurat. A devenit dependent de jocuri. Mergea zilnic la AFI. Când primea salariul, mergea direct acolo. Stătea toată noaptea. Am mers și eu odată cu el. Și-a dat demisia de la firma noastră cu trei luni în urmă. Se mutase la o altă firmă”, povestește el în fața ușii. „Dar haide înăuntru. Ia, te rog, un loc”.
Născut în 1995, Bhim avea 27 de ani și era mai mare cu trei ani decât Abishek. Bhim venise în România în urmă cu aproximativ doi ani, iar până în vara asta a lucrat la un magazin de burgeri din AFI Mall.
La câțiva metri de locul lui de muncă e o sală de joc Maxbet, unde Bhim mergea foarte des, relatează Abishek. De fiecare dată când își lua salariul, Bhim se ducea direct în sala de joc. Își petrecea acolo nopțile. Se întorcea de multe ori băut, pe la 3-4 dimineața.
Maxbet era al treilea cel mai mare operator de jocuri de noroc din România în 2019, după Loteria Română și Joli Games Original, arată un raport al Institutului Național de Statistică de anul trecut.
Tânărul nepalez nu a fost dat afară, așa cum s-a scris, ci și-a scris demisia voluntar, ca să nu mai lucreze în proximitatea sălii de joc unde își cheltuia toți banii, spune prietenul lui. Demisia a fost o încercare de a-și controla dependența. „«Trebuie să îmi schimb compania, pentru că îmi pierd toți banii la cazinou. Trebuie să merg departe de cazinou», obișnuia Bhim să spună”, continuă Abishek.
Firma de burgeri la care a lucrat Bhim a confirmat pentru Libertatea că tânărul și-a dat demisia în iulie.
Pentru că adunase datorii la jocuri, Bhim a fost nevoit să împrumute bani de la familia lui din Nepal. Rudele i-au trimis în jur de 3 lacks (300.000 de rupii nepaleze), echivalentul a peste 10.000 de lei, spune Abishek. „Familia lui nu știa că are dependența asta. Însă la un moment, el dat și-a pierdut telefonul și nu avea cum să vorbească cu ei. Îi suna de la prieteni. Începuse să nu mai aibă nimic, așa că i-au trimis bani. I-a jucat și pe aceia. Timpul a trecut și acum nu mai e cu noi. Obișnuia să doarmă în patul ăsta, aici, când lucra cu noi”, adaugă prietenul lui.
După ce și-a dat demisia, Bhim și-a găsit un loc nou de muncă, la un fast-food de clătite. Schimbarea locului de muncă a însemnat și schimbarea cazării. I-a fost foarte greu să stea departe de prietenii lui, așa că dormea des în același cămin din Grozăvești, la diferiți conaționali de-ai lui.
În timpul discuției cu Abishek, în cameră a intrat un muncitor nepalez mai în vârstă care îl cunoscuse și el pe Bhim. Spune că era un băiat bun, dar că era nebun cu jocurile de noroc. Povestește că și alți băieți nepalezi joacă la sălile din București, însă, din cei pe care-i cunoaște, Bhim era cel mai prins. „A pierdut mulți bani în doi ani și a împrumutat din Nepal. I-a pierdut și pe ăia. A intrat în depresie, poate. Era o persoană tăcută. Nu vorbea mult. Dar nu era un băiat rău”.
4.000 de euro, ca să vii să muncești în România
Pentru 2022, statul român a aprobat un contingent nou de 100.000 de muncitori străini, față de 75.000 anul trecut, ca să acopere deficitul de forță de muncă din construcții, restaurante, hoteluri sau panificație.
8.993 de cetățeni nepalezi aveau un permis de ședere cu drept de muncă în România la data de 31 octombrie 2022, arată datele trimise de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) la solicitarea redacției.
În rândul contractelor noi înregistrate la Inspecția Muncii pentru cetățeni străini non-UE anul acesta, muncitorii din Nepal au fost pe locul 1, cu 10.664 de contracte.
Pentru majoritatea nepalezilor care vin să muncească în România, aventura lor aici începe cu o gaură uriașă în buget.
5-6 lakhs sau între 18.000 și 21.000 de lei (4.000 de euro) plătesc aceștia agențiilor de recrutare ca să vină la muncă în România, povestesc tinerii cazați la căminul din Grozăvești. Asta înseamnă de peste 33 de ori salariul minim din țara lor. Cei mai mulți au împrumutat banii de la bancă sau de la rude. Contractele sunt făcute pentru doi ani. Dacă stau peste perioada asta, primesc bonusuri de la firme.
Nepalezii își trimit banii acasă
Primul an muncesc practic doar ca să își plătească ratele. Salariile lor în România sunt în jur de 500 de dolari plus bonuri de masă. Pot să crească până la 700 de dolari, însă abia după câțiva ani de muncă.
Toți cei angajați în fast-food-uri au povestit că lucrează câte 12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, fără să primească bani pentru orele suplimentare. Salariile câștigate merg, în proporție covârșitoare, în Nepal.
La nivel de remiteri personale spre Asia din România, Nepalul e pe locul 1. În primele 9 luni ale anului, muncitorii nepalezi din România au trimis acasă 9,52 de milioane euro, mai mult decât suma virată pe întreg anul trecut, arată datele furnizate de către BNR.
În Nepal, cazinourile sunt pentru bogați, aici oricine are acces la ele
„L-am cunoscut acum 5-6 luni”, spune un alt tânăr care i-a fost prieten apropiat lui Bhim. Îi vine să plângă și îi e greu să vorbească. El a fost cel care a anunțat-o pe sora tânărului decedat.
Spune că nu știe motivul pentru care Bhim a decis să își ia viața. Amintește și el că acesta juca la cazinou și avea datorii. Își amintește că Bhim i-a spus că trebuie să își schimbe locul de muncă ca să nu mai fie tentat să joace. „Dacă mai lucrez aici, joc prea mult aici și îmi cheltui toți banii”.
Prietenul lui Bhim stă pe pat lângă un alt tânăr din Nepal, inginer de profesie, care a sosit în România de o lună și care lucrează într-un fast food și el. Inginerul povestește și el că Bhim devenise dependent de jocuri în România.
În Nepal există doar cazinouri de lux, unde oamenii de rând nu pot să intre. „În România, nu ai nevoie de mulți bani ca să începi. Dacă ai 10 lei, poți să joci cu ei. Câștigi ceva și joci mai departe”.
Spune că Bhim juca la sala Maxbet din AFI Mall, de lângă locul lui de muncă. „Își cheltuia tot salariul acolo”. Le cerea bani împrumut colegilor, promițându-le că le va dubla sumele. Însă prietenii și-au pierdut încrederea în el și nu îl mai ajuta nimeni.
Industria jocurilor de noroc e dependentă de dependenți
Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut specializat în tratarea adicțiilor, fondatorul ONG-ului Aliat, spune că, din studiile în posesia cărora se află, dintre toate dependențele, cea de jocuri de noroc e corelată cu cea mai mare rată a sinuciderilor sau a tentativelor de sinucideri. Motivul principal sunt datoriile.
Jucătorii se îngroapă în datorii și simt că nu mai au nicio cale de ieșire. E și o adicție a singurătății, în care oamenii ajung să se izoleze tot mai mult.
În absența totală a unor programe de sănătate publică pentru jucătorii dependenți, pentru mulți dintre aceștia, familiile lor funcționează ca singurele mecanisme de control. Ele observă că e ceva în neregulă cu ei, încearcă să le țină banii, să le limiteze accesul la conturi sau îi sprijină să caute ajutor specializat.
În cazul lucrătorilor imigranți, aflați la mii de km de casă, lipsiți de orice programe de sprijin la nivel de stat, nu există însă niciun mecanism de control sau de sprijin. Vulnerabilitatea lor este mult mai mare.
Flavius Ilioni-Loga, fondatorul ONG-ului LOGS Grup de Inițiative Sociale, care are programe pentru refugiați, spune că migranții economici din Asia sunt o comunitate tot mai mare, dar invizibilă pentru societatea românească. Au salarii foarte mici și sunt în risc de sărăcie. Nu își permit să meargă la terapie, dacă au probleme psihologice. Sunt într-o situație similară cu cea a românilor care mergeau la muncă în străinătate acum 20 de ani. Asistența socială din România e încă în dezvoltare și are lacune mari în general, adaugă Ilioni-Loga, iar programele pentru acești străini invizibili nu există.
Eugen Hriscu spune că dependența de jocuri de noroc e o problemă uriașă la nivel de România, ignorată complet de statul român. Estimează că sunt sute de mii de dependenți. Singura cifră publicată în România pe tema aceasta a fost înaintată de către industria de gambling. Un studiu din 2016 comandat de firmele de jocuri arăta că ar fi în jur de 98.000 de jucători „cu probleme”.
Natasha Dow Schull, antropolog cultural la New York University și autoarea cărții Addiction by Design, scrisă după o cercetare de zece ani, citează mai multe studii care au arătat că dependenții generează cel puțin 40-50% din veniturile industriei, fiind extrem de profitabili pentru industrie.
Cifra de afaceri a industriei de jocuri de noroc în România a ajuns la 9 de miliarde de lei în 2019.
„Când lucrăm în cazinou, suntem acolo să luăm banii. Ca la box, cineva trebuie să dea knock-out. Atunci apelezi la toate trucurile care sunt legale, dar sunt imorale. Jobul tău este să transformi un client în dependent, asta e meseria ta, de asta ești pus acolo”, a povestit într-un interviu pentru GSP Sorin Constantinescu, fostul președinte al Asociației Cazinourilor din România, consultant în gambling.
Efectul păcănelelor asupra creierului, similar cu al drogurilor de mare risc
Ce face statul? Un fond de câteva milioane de euro pentru prevenirea și tratarea dependenței zace nefolosit la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), organismul public menit să reglementeze piața jocurilor de noroc, de câțiva ani.
La finalul lui octombrie, ONJN și Asociația Joc Responsabil, finanțată de către industria de jocuri de noroc, au semnat un protocol de colaborare.
Psihiatrul Eugen Hriscu mai spune că, deși lobby-ul industriei de jocuri de noroc încearcă să comunice ideea că jocurile de noroc sunt o distracție inofensivă, aparatele de joc, mai ales slot-urile (denumite și păcănele), sunt construite să dea dependență. Viteza foarte mare cu care plasezi bet-urile (pariurile), trucurile de genul almost win (impresia că aproape ai câștigat), contribuie la instalarea dependenței.
„Efectul demonstrat prin studii imagistice asupra creierului al acestor jocuri de noroc este unul care activează aceiași centri ai plăcerii și ai recompensei precum cocaina. A deschide o sală de păcănele e ca și cum ai aduce un distribuitor de cocaină sau de amfetamine. Sigur, nu vor deveni toți dependenți, dar sunt adicții extrem de periculoase”, adaugă psihiatrul. „Formele de sloturi care sunt disponibile în România sunt unele extrem de adictive”.
Proximitatea acestor săli de jocuri față de domiciliu sau locul de muncă adaugă la forța instalării dependenței. „Accesibilitatea creează consum. Cu cât un produs e mai accesibil, va fi mai consumat”, adaugă Hriscu.
„Întrebarea dumnevoastră mă deranjează”
„Suntem distruși. Nu știm ce s-a întâmplat. Unde e corpul lui?”, a spus o verișoară a lui Bhim pe care am contactat-o pe Facebook.
Nepalul nu are ambasadă în România. Există aici doar un consul onorific, Nawa Raj Pokharel, care este și consultant pentru o agenție de recrutare. L-am sunat să îi pun câteva întrebări despre repatrierea lui Bhim: cine va plăti, cine se ocupă de asta. „Nu este întrebarea potrivită”, a spus el pe un ton ostil.
„Întrebarea dumnevoastră mă deranjează. Dumneavoastră trebuie să știți că autoritățile din Nepal repatriază și asta e tot. Nu știu cine plătește. Nu știu încă. Poate plătește firma. Poate plătim noi. Adunăm un leu, doi lei, și trimitem noi”, a adăugat consulul onorific al Nepalului.
Prietenii lui Bhim din căminul studențesc au auzit că repatrierea se va face pe 22 noiembrie și că vor plăti agențiile de recrutare și firma la care a lucrat Bhim ultima dată.
Rămășițele zilei
La căminul din Grozăvești, în urma lui Bhim, au rămas câteva dintre documentele lui și câteva obiecte personale, adunate într-o pungă de la Lidl. Un spray de păr, o pereche de șosete, niște medicamente și o sacoșă împăturită. Sunt depozitate pe niște dulapuri gri, alături de alte obiecte personale ale băieților din camera respectivă. E și un geamantan negru, pe care scrie Nepal – Romania. Bhim avea unul identic, spune unul dintre foștii lui colegi de cameră.
O angajată a sălii de joc îl recunoaște într-o poză
De la cămin la AFI Mall faci în jur de 10-15 minute pe jos. Șoseaua e pavată cu peste 60 de bannere care fac reclamă o la firmă de pariuri.
În mall, intrăm în sala de jocuri Maxbet în care colegii lui ne-au spus că Bhim jucase foarte des. O întrebăm pe una dintre angajate dacă îl știe pe tânărul din imagine și îi arătăm o fotografie cu el.
„Da”, răspunde ea. Femeia îi rostește numele complet.
Îi explicăm că încercăm să dăm de el. „Păi, s-a spânzurat, din păcate. Acum 3-4 zile. S-a dat și la televizor”.
Știrea de la TV a fost că Bhim s-a sinucis pentru că fusese dat afară. Nu e adevărat. Nimeni nu poate ști de se s-a sinucis, dar nu fusese dat afară.
– Venea pe aici?
– Da, venea din când în când.
***
Am luat legătura cu conducerea firmei Maxbet, mai întâi telefonic, apoi pe WhatsApp. Am trimis mai multe întrebări generale despre programul lor de autoexcludere, o metodă prin care jucătorii pot să ceară să nu mai fie primiți în sala de joc pentru o anumită perioadă, dar și despre ce alte măsuri ia compania când vine vorba de jucătorii dependenți.
Firma Maxbet a fost cumpărată anul trecut de către un fond de investiții londonez și a înregistrat o cifră de afaceri de 133 de milioane euro în 2019, înainte de pandemie.
Compania nu a răspuns la niciuna dintre întrebările adresate de ziar.
Maxbet nu vrea să-i fie publicat numele
Compania a preferat să dea cazul pe mâna avocaților săi. Și a trimis un e-mail prin departamentul său juridic, în care a amenințat redacția Libertatea, cerându-i să nu-i publice numele.
Libertatea nu atribuie sinuciderea lui Bhim nici unei cauze, de altfel există coduri de presă internaționale care arată că rațiunea unei sinucideri este imposibil de decelat.
Dar e datoria presei să relateze faptele, fără favoruri, indiferent care sunt companiile ce apar, în acest caz concret, pe parcursul existenței unui imigrant care a ajuns, a muncit și a murit în România.
Răspunsul companiei de jocuri de noroc
„Referitor la situația invocată de domnia sa (n.r. – reportera), precizăm că, societatea noastră nu are cunoștință de cele prezentate și de motivele care au condus la un asemenea gest (nu am fost contactați de autorități, de rude sau apropiații acestui tânăr), nu există o anchetă care să vizeze societatea noastră, compania nu are un cazier sau probleme juridice, nu a fost sancționată de autoritățile care supraveghează domeniul nostru de activitate.
În acest context, fără să avem nicio informație despre acest caz, apreciem că nu există niciun argument ca numele societății noastre sau al reprezentanților săi să fie asociate cu un astfel de caz.
În mediul economic românesc, societatea noastră își desfășoară activitatea de 20 ani, iar în sectorul specializat din care face parte, ocupă o poziție de top, distingându-se prin seriozitate, respect față de lege, responsabilitate și implicare asumată. Societatea noastră face parte dintr-un grup mulținational care impune respectarea unor standarde recunoscute la nivel internațional în tot ceea ce înseamnă activitatea economică din Romania.
Compania noastră este și membru fondator al Asociației Romslot și unul din principalii susținători ai programului ,,Joc Responsabil” încă din anul 2012, prin intermediul căruia s-au elaborat şi implementat programe de educare și prevenție, precum şi de consiliere psihologică a persoanelor care au depășit limita recreațională.
Prin urmare, vă menționăm că nu aveți acordul nostru pentru asocierea mărcii și denumirii entității noastre, din motivele menționate mai sus, cu un caz dramatic doar pe baza unor declarații. În lipsa unei anchete a autorităților competente, o astfel de asociere bazată pe mistificare și mărturii anonime creează un prejudiciu de imagine și reputație greu de cuantificat.
Cu consideratie,
Conducerea MaxBet”
Cum puteți sprijini păstrarea independenței editoriale și financiare a Libertății și în viitor
Casele de pariuri sunt, în multe țări din lume, printre cei mai mari spenderi de publicitate în media. Își angajează avocați de elită, uneori amenință, și, pentru ziare, e întotdeauna o provocare să relateze despre afacerile lor.
În cazul de față, Maxbet nu doar că nu a răspuns la întrebările Libertatea, dar ne-a și cerut, prin avocați, să nu-i folosim numele în articol. Ceea ce, bineînțeles, că nu am acceptat, pentru că nimeni nu poate dicta redacției ce să scrie. Treaba noastră nu e să menajăm companiile, ci să relatăm faptele.
Chiar în același timp cu publicarea articolului nostru, un alt material amplu de presă despre felul în care casele de pariuri ajung să speculeze zone vulnerabile a fost publicat în altă parte a lumii, într-un articol The New York Times.
Nu noi, ci presa internațională a făcut în repetate rânduri comparații între investigațiile de la marile ziare și cele ale echipei de jurnaliști Libertatea & GSP.
Dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent, scris pentru oameni, și nu pentru marile companii, am inițiat un program de donații. Contribuția minimă e de 10 lei pe lună. Veți obține un site fără reclame dar, poate mai important decât orice, veți sprijini păstrarea independenței editoriale și financiare a Libertății și în viitor.
Vă mulțumim!