Potrivit unui martor ocular, unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a decedat, după ce a fost proiectat prin parbrizul microbuzului cu care se deplasau. Un altul de 43 de ani este grav rănit, iar cel de-l treilea, care era șofer, în vârstă de 33 de ani, a fost accidentat mai ușor.
După o curbă, a povestit martorul, citat de site-ul jn.pt, vehiculul a lovit un parapet de beton, s-a dus în șanț și s-a învârtit, oprindu-se cu fața în direcția opusă celei în care circula.
”Unul dintre pasageri a fost proiectat prin parbriz, direct în șanț. Un al doilea ocupant a fost rănit pe bancheta din spate, iar șoferul, cel mai tânăr dintre toți, a ieșit din mașină fără răni vizibile”, a declarat martorul.
Despiste mata uma pessoa e deixa duas feridas em Cuba https://t.co/CAyTpeU3rI pic.twitter.com/2NahOHK9Cc
— Jornal de Notícias (@JornalNoticias) February 1, 2021
Accidentul s-a produs la ora 12.50, la kilometrul doi al Drumului Național 258-1, în direcția nord / sud, lângă Capela Nossa Senhora das Pesas. Deși nu se cunosc cauzele accidentului, totul indică depășirea vitezei.
Pentru românul care a fost proiectat prin parbriz a fost solicitat un elicopter, însă bărbatul a murit până la sosirea salvatorilor, care nu au putut decât să confirme decesul.
Cealaltă persoană rănită grav a fost transportată cu ambulanța la spital. Șoferul a părăsit vehiculul pe propriile picioare și a refuzat orice asistență.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro