ComenteazăMuncitorii asiatici au rămas pentru a doua noapte la hotelul din apropierea Aeroportul Otopeni. Confuzi după șirul de evenimente, aceștia privesc de la geamurile camerelor lor spre agitația de afară.
Acum, situația lor e în atenția autorităților, în special a ministrului muncii, Violeta Alexandru, care a promis verificări la angajator, dar și că nu închide acest caz până nu le găsește un loc de muncă corespunzător.
În ciuda problemelor de care s-au lovit în România, unii dintre ei nu vor să plece din țara noastră, chiar dacă asta ar însemna să se întoarcă la familiile lor. Au nevoie însă nevoie de un loc de muncă și de un salariu mai bun decât îl pot primi în Sri Lanka, iar asta îi face să-și dorească să rămână aici.
Munceau fără pauze și fără concedii
Rând pe rând, unii dintre ei încep să vorbească despre lucrurile prin care au trecut la Botoșani. Iar amestecul de supărare, furie, revoltă naște lacrimi.
Am fost nedreptățiți în tot acest timp. Nu știm limba română, nimeni nu a comunicat cu noi, nimeni nu ne-a spus ce se întâmplă, nici ieri, când tot ce știam era că vom merge pe aeroport. În sfârșit acum ne ascultă cineva.
Nirosha Geathanjar, 41 de ani:
Femeia a lucrat mai bine de un an la GT Company, firma de confecții din Botoșani, înainte să fie concediată, alături de conaționalii săi.
Nirosha știe doar câteva cuvinte în engleză, dar prea puține ca să se înțeleagă cu cei din jur. Ruban o ajută cu traducerea.
De trei săptămâni, el este punte de legătură între srilankezi și autorități, deși nu reprezintă nici o autoritate sau vreun ONG. Ruban lucrează de 11 ani în România, iar din timpul lui liber și-a rupt ore întregi pentru a-și ajuta semenii. Tot el le-a cumpărat ceai muncitorilor și le-a dus în Botoșani, unde au stat în carantină.
Când începe să vorbească despre condițiile de muncă de la GT Company, Nirosha izbucnește în plâns, iar Ruban se oprește din tradus.
Rezumă tot ce a povestit femeia într-o singură enumerație: “Nu erau tratați bine, munceau nouă ore pe zi, fără pauze, nu au avut concedii, mâncarea era foarte proastă, iar în camere de multe ori nu exista apă caldă”. Apoi adaugă: “Nu vrea să se mai întoarcă acolo”.
Cu câteva minute înainte, Nirosha a izbucnit în plâns și în fața ministrului muncii. “Așa ceva nu ai cum să inventezi”, a spus Ruban, într-o discuție cu jurnaliștii din curtea hotelului.
Acasă, în Sri Lanka, pe Nirosha o așteaptă un soț și un copil de 21 de ani, cărora le trimite bani. Când îi are, pentru că pe ultima lună de muncă, a primit doar câteva sute de lei din salariul de 2.300 de lei care i-a fost promis.
“Cred că ministrul muncii a înțeles și chiar o să ne ajute”, spune Nirosha, plină de speranță.
Aflați la mai bine de 6.000 de kilometri de țara lor, fără să cunoască limba română, muncitorii își pun toate speranțele în asigurările și promisiunile ministrului.
“Am sperat că voi putea trimite bani acasă”
Un alt muncitor, aceeași dramă. Nu una diferită de cea a românilor pe care Vestul îi așteaptă acum să le salveze recoltele și care au plecat în toți acești ani cu gândul de a strânge ceva bani pentru familii.
Am sperat că voi putea trimite bani acasă. Avem probleme financiare foarte mari. Nu mă așteptam să pățesc asta. Am plecat de acolo, dar încă am nevoie de bani.
Charana Pushpakumara, croitor de meserie:
Charana are doi copii și pentru ei a venit în România. Patru ani a lucrat într-o croitorie din Colombo, dar salariile sunt mici în Sri Lanka și acumulase prea multe datorii. Pe care nici acum nu le-a achitat în totalitate.
La etaj, pe holul lung al hotelului, srilankezii au ieșit din camere în șosete. Recunosc chipurile jurnaliștilor prezenți duminică seara pe aeroportul Otopeni și schițează un zâmbet și-un scurt dialog.
– How are you?, îi întrebăm.
– Fine, thank you, madam, răspund, aproape în cor, zâmbind pe sub măștile de protecție.
Departe de fetița lor, în România
Printre ei sunt și Nishanka și Amusha, un cuplu de tineri care și-au lăsat acasă fetița de doar 8 ani pentru a-i asigura un trai mai bun. Sunt căsătoriți de 11 ani. Întâi a venit el în România și a lucrat peste 3 ani într-o fabrică din Focșani. Acum un an, Nishanka l-a urmat și s-au mutat împreună la fabrica din Botoșani.
Fetița lor stă cu mătușa ei, dar nu e zi în care să nu vorbească. Și să nu plângă pentru că nu o pot îmbrățișa.
Nishanka și Amusha vor rămâne însă în România să muncească. Oriunde, nu contează, doar să aibă un loc de muncă, spun ei.
Până când vor găsi o sursă de venit, soarta lor e în mâinile autorităților din București, unde i-au expediat cei din Botoșani.
Ministrul muncii caută joburi pe Facebook
După întâlnirea cu muncitorii srilankezi, ministrul muncii, Violeta Alexandru, a lansat un apel pe Facebook pentru a le găsi un loc de muncă acestora.
“Am nevoie ASTĂZI să le prezint acestor oameni cât mai multe oferte de muncă din care să poată alege. Opțiunea lor este să rămână la muncă în România, mi-au spus că au încredere că o problemă într-un loc nu înseamnă că ar fi probleme peste tot. Și așa și este. Știu că în pandemie este de două ori mai greu să facem asta. Dacă îmi puteți completa informațiile despre angajatori care au nevoie urgentă de forță de muncă disponibilă, aici sunt – pe recepție. Cu cât au mai multe oferte, cu atât mai bine pentru alegerea dânșilor”, a scris Violeta Alexandru.