Pentru cei 45 de egipteni și tunisieni de la marginea Sibiului, zilele au devenit imposibil de deslușit una de cealaltă, închiși între aceiași pereți ai unei vile și cu doar două cercuri roșii trecute-n calendar.
1 iulie este ziua în care vor intra din nou pe un șantier, cel al sibienilor de la Trans Grup Agapia, care s-au ținut de promisiune și le-au obținut deja avizele de muncă necesare pentru a lucra legal în România.
Însă cealaltă zi marcată-n calendar nu le-a adus arabilor decât mai multă amărăciune. Cei 45 de oameni și-au încheiat de două săptămâni greva foamei, după ce li s-a promis că-și vor primi salariile restante de la începutul anului până pe 6 iunie de la fostul angajator iordanian, Arafat Mohd Ghaleb Mohd Abdel Rahim, administratorul Tayba Europe.
Sper ca până în 6 iunie să-și recupereze drepturile salariale. Dacă aceste măsuri nu vor fi îndeplinite, ITM va impune din nou sancțiuni.
Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii:
Dar ziua de plată a venit și a trecut fără să le aducă nici un ban muncitorilor și familiilor lor, care așteaptă disperate un ajutor de la mii de kilometri.
“România nu e o țară demnă de UE”
“Nu știu ce să fac. Îmi vine să renunț la toate”, scrie într-un mesaj Raafat Mahmoud Al-Saeed Ayyad, egipteanul care a devenit, la nevoie, reprezentant al muncitorilor abandonați în urmă cu mai bine de două luni la marginea Sibiului de către afaceristul iordanian și despre care Libertatea a scris pe larg.
Din februarie și până acum a trimis sesizări la toate instituțiile care-i puteau ajuta pe lucrătorii străini, de la Imigrări și până la Inspecția Muncii. Pentru el, toate neasumările de responsabilitate dintre autorități și toate răspunsurile oficiale în care i s-a spus să-și caute singur dreptatea în instanță “sunt dovada că România nu e o țară demnă de UE”.
ITM București îi trimite să meargă în instanță
Tot la instanță sunt trimiși arabii și-n ultimul răspuns de la ITM București, care a aterizat pe 3 iunie în căsuța electronică a lui Raafat.
Inspectorii au mers în control pe 20 mai la sediul Tayba Europe Construction Company SRL. Și abia la o lună și jumătate după ce au aflat de situația disperată a angajaților au decis să aplice și primele amenzi în valoare de 8.500 de lei pentru “neconformități în domeniul relațiilor de muncă”. ITM București le-a impus și-un termen celor de la Tayba, dacă nu plătesc drepturile salariale până pe 6 iunie, atunci se vor alege cu noi amenzi.
Însă inspectorii s-au întors abia pe 9 iunie la firma care i-a țepuit pe arabi, au dat din nou de ușa încuiată, așa că au lăsat o notificare, potrivit unei surse din Ministerul Muncii.
ITM București nu poate decât să-i amendeze pe cei de la Tayba Europe Construction Company SRL până ce plătesc salariile, dar nu-i pot obliga legal pe patroni să facă asta. Străinii abandonați trebuie să-și recupereze banii în instanță, potrivit Codului Muncii.
a suferit Codul Muncii în ultimii 5 ani, dar nici măcar una dintre acestea nu a vizat munca lucrătorilor străini al căror număr a explodat în aceeași perioadă, de la mai puțin de 5.000 admiși în 2015, la 30.000 în 2019.
Legislația care privește imigrările a fost modificată în 2018 doar pentru a micșora taxele și a relaxa criteriile pe care patronii trebuie să le îndeplinească pentru a putea aduce muncitori din țări terțe în România.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!