Mai mulți muncitori de la secția de montaj-caroserie a uzinei Dacia au intrat marți dimineața în grevă spontană, speriați de amenințarea roboților care ar urma să le preia îndatoririle și să-i lase astfel fără locurile de muncă. Surse locale susțin că 200 de angajați s-ar afla în această situație, dar, în urma discuțiilor cu managerii Dacia, oamenii s-au reîntors la lucru, asigurați că va mai trece ceva timp până vor fi înlocuiți de roboți pe linia de asamblare a autoturismelor.
Robotizarea, evoluție naturală
Teama muncitorilor de la Dacia este însă întemeiată. Roboții
vor elimina o mare parte dintre locurile de muncă existente în următorii ani, iar
joburile din producție sunt primele vizate, ”dispariția” oamenilor de pe
liniile de producție fiind doar o chestiune de timp. Robotizarea este naturală
și inevitabilă, dar asta înseamnă și că foarte mulți muncitori vor rămâne
șomeri. O parte vor fi relocați, dar mulți se află în pragul pensionării și nu
vor mai putea să-și creeze o altă carieră.
Gradul de robotizare, 20% până în 2020
Pe de altă parte, Dacia se află într-un proces amplu de
retehnologizare. Mai devreme sau mai târziu, Renault va înlocui o bună parte
din cei 14.000 de angajați de la Mioveni, iar acest lucru este valabil pentru
toate uzinele grupului francez. Chiar în aceste zile, producătorul a anunțat un
transport agabaritic de utilaje din Portul Constanţa, noile echipamente destinate
secţiei de presaj urmând fi instalate în perioada următoare.
de euro este valoarea investițiilor demarate în acest an de Renault la uzina Dacia din Mioveni
Grupul Renault a anunțat creșterea producției la
400.000 de mașini pe an la Mioveni, iar acest este puțin probabil a fi atins
fără ajutorul roboților industriali.
Primii roboți au ajuns pe platforma Dacia în 2011, când au fost mai mult subiect de glume. În 2018, numărul acestora a ajuns la peste 800, plus 118 de mici vehicule autonome care transportă piese. În 2015, gradul de automatizare a uzinei Dacia de la Mioveni era deja de 5%, iar planul de management al Renault presupune atingerea unui grad de 20% până în anul 2020.