„Efortul comun, al tuturor sibienilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar și a dus la o scădere a numărului de cazuri și la o transmitere comunitară mai redusă. Drept urmare, începând de luni, 14 decembrie ora 5.00 măsura de carantină se încheie în toate localitățile din județ. Mulțumesc tuturor cetățenilor care au respectat măsurile și au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic și solidaritate! Sărbătorile se apropie și este necesar să fim în continuare precauți și să ne protejăm respectând măsurile impuse pe perioada stării de alertă”, a transmis prefectul, duminică, pe Facebook.

5,13 cazuri la mia de locuitori este incidența calculată sâmbătă de autorități potrivit datelor din ultimele două săptămâni. 877 de noi cazuri au fost înregistrate aici, în ultimele 14 zile.

Aflat în cea de a patra săptămână de carantină, rata de infectare în municipiul Sibiu a scăzut de la 13,43 – în 16 noiembrie, prima zi de carantină zonală, la 5,13 astăzi. Vârful de răspândire al infecției a fost de 13,65, în 18 noiembrie.

Localităţile Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu şi Şelimbăr sunt în carantină din 16 noiembrie, iar Mediaş, Orlat şi Avrig, din 23 noiembrie.

Sâmbătă, 12 decembrie, la nivelul județului Sibiu a fost raportată o rată de infectare cu noul coronavirus de 3,65 la mia de locuitori. De asemenea, potrivit ultimelor date raportate de GCS în județul Sibiu au fost înregistrate 142 de noi îmbolnăviri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News