Într-un vacarm de nedescris, “acompaniat” de sunete stridente de fluiere şi trompete, sindicaliştii au urlat din toţi rărunchii: “Jos Guvernul!”, “Vrem salarii decente! Murim de foame!”. Şi, ca să fie siguri că mesajul va ajunge la urechile cui trebuie, protestatarii au mărşăluit, “înarmaţi” cu pancarte şi steguleţe, în jurul clădirii Palatului Parlamentului, chiar pe sub ferestrele aleşilor. În timp ce la amiază sindicaliştii de la Cartel- Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia şi CSDR îşi cereau de ceva ore drepturile, paralizând centrul oraşului, sute de mii de maşini au înţepenit în trafic.

Centrul oraşului, paralizat

“Doar 15% din cele cinci milioane de angajaţi din România beneficiază de condiţii decente de muncă. Nu mai vorbim de salariile mici, comparativ cu cele din Vest”, a punctat Petru Dandea, lider de sindicat. Protestatarii vor ca salariul minim să crească de la 540 de lei, la 900 de lei. Scenariul de ieri s-ar putea repeta mâine, când e posibil ca 100.000 de funcţionari publici de la Sed Lex să iasă în stradă.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News