Răzvan Toader era directorul unui renumit hotel din Ploiești. Acesta a încetat din viață la vârsta de 29 de ani, cu doar o lună înainte să împlinească 30 de ani.
Potrivit telegrama.ro, Răzvan Toader a murit în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde fusese adus aproape de miezul nopții, se pare direct de la hotel, în stop cardio-respirator.
Răzvan Toader era cunoscut cu probleme cardiace majore și suferise chiar o intervenție chirurgicală pentru montarea unui stent.
A murit directorul unui hotel renumit din România. mesajul cutremurător al soției
În urma lui au rămas o fetiță de aproape un anișor și o soție a cărei durere nu poate fi măsurată ori exprimată în cuvinte. Aura, perechea de suflet a lui Răzvan, a postat un mesaj sfâșietor.
„Aproape 12 ani de când te ador, aproape 5 ani de cînd esti soțul meu minunat…nu sunt de ajuns. Atîția oameni care te regretă sufletul meu pereche. Inimioara ta a obosit pentru că ai fost atât de bun. Sunt furioasă pe mine pentru că meritai mult mai mult, sunt furioasă pe viața asta că te-a luat de lângă mine când mai aveam atâta iubire să îți ofer.
Ai fost, ești și vei fi soțul meu perfect. M-ai învățat atâtea lucruri, dar ai uitat să mă înveți ceva de care am nevoie acum: să trăiesc fără tine. Să nu îți mai pot atinge mâna, să nu mă mai pot scălda în brațele tale, să nu îți mai pot săruta gurița ta dulce, să nu îți mai privesc ochișorii tăi minunați. TE ADOR, SUFLETUL MEU PERECHE, MINUNEA MEA DE LA DUMNEZEU!!! O să TE ADOR toată viața!”, a scris soția acestuia vineri.
Foto: telegrama.ro