Incidentul șocant a avut loc în localitatea Boian din județul Cluj. Băiatul de 15 ani, originar din Gherla, se plimba cu bicicleta pe un drum pietruit. La un moment dat, a pierdut controlul după ce i s-ar fi defectat frânele în timp ce cobora panta.
Adolescentul s-a lovit de un bolovan și apoi a fost proiectat pe caldarâm. În urma impactului, băiatul s-a ales cu mai multe răni în zona capului, informează dejeanul.ro.
La fața locului a fost trimis de urgență un echipaj de Ambulanță, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul minorului.
Moartea violentă a copilului a devenit acum subiectul unei anchete a polițiștilor.
O cascadorie cu bicicleta putea să-l coste viața pe un copil de 13 ani din Gura Humorului, județul Suceava. Băiatul a ajuns la spital în stare gravă la spital, după a căzut de pe bicicletă, scrie obiectivdesuceava.ro
Băiatul a sărit peste treptele de beton ale unui trotuar pentru a-și impresiona prietenul care îl filma cu telefonul. A rămas inconștient, după ce s-a lovit puternic la cap.
Copilul a fost transportat de urgență cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde medicii l-au diagnosticat cu traumatism cranio cerebral și comoție cerebrală.
Băiatul a fost internat la secția de Chirurgie pediatrică. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a întâmplat accidentul.
Comoția cerebrală, cunoscută și sub numele de apoplexie sau accident vascular cerebral reprezintă principala cauză de mortalitate în Romania și prima cauză de invaliditate pe glob. În fiecare an, sunt înregistrate în tara 60 000 de cazuri de accidente vasculare cerebrale.
Citește și VIDEO EXCLUSIV/ Fetele de la Bambi își întrețin părinții și bunicii. „Noi muncim de mici și știm cum se câștigă banul”