Valerie Hunter Gordon, inventatoarea scutecelor de unică folosinţă și mamă a șase copii,  a murit la 94 de ani, pe 16 octombrie, în casa ei din orașul Beauly, Scoția, a anunțat joi, familia acesteia.

Ea a creat primul scutec de unică folosinţă, căruia i-a spus ”Paddi”, după ce l-a născut pe cel de-al treilea copil, Nigel, în 1947, şi se săturase să spele scutecele tradiţionale. Acesta era realizat din două bucăţi din plastic tăiate dintr-o paraşută veche, căptuşite cu vată şi bumbac.

A fost mama a șase copii

Valerie a realizat sute de astfel de scutece, cu ajutorul maşinii sale de cusut pe care o ţinea în bucătărie. Le-a aprovizionat în acest fel pe prietenele sale care deveniseră la rândul lor mame şi le-a ajutat să modifice designul scutecelor, personalizându-le în funcţie de dimensiunile bebeluşilor acestora.

Soțul ei, maiorul Pat Hunter Gordon, a început apoi să o ajute după ce s-a întors acasă, în urma unor lupte din Borneo.

Într-un interviu pentru BBC, de anul trecut, Hunter Gordon, a declarat că spălatul scutecelor i se părea prea obositor și așa a început să caute alternative de unică folosință. „M-am gândit că ar trebui să avem de unde să cumpărăm, dar nu exista așa ceva. MI se părea incredibil că nimeni nu a făcut vreodată așa ceva. M-am gândit, e ușor, le voi face eu, dar n-a fost deloc ușor”, a spus Valerie.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Soţii Hunter Gordon au aplicat pentru o marcă înregistrată în 1948 şi au semnat un contract cu fabrica Robinsons pentru a produce scutece de unică folosinţă în 1948. Primele modele de serie au fost create după dimensiunile fiului lor Nigel. Valerie a avut şase copii, 19 nepoţi şi 17 strănepoţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI