UPDATE. Potrivit unei informări a PNL, trupul neînsufleţit al seniorului liberal va fi depus, duminică, la ora 12,00, la capela Bisericii Buna Vestire din Ploieşti, iar seara, de la ora 19,00, este programată slujba de priveghi.

Slujba de înmormântare va avea loc luni, de la ora 12,00, la aceeaşi biserică, surse apropiate familiei spunând că înhumarea va fi făcută la Cimitirul Viişoara.

UPDATE ora 15:30. Liberalii și-au amânat ședința Consiliului Național, care urma să se desfășoare, vineri, la Brașov. A fost decretat doliu în partid, după moartea lui Mircea Ionescu Quintus. „Cel mai iubit dintre liberali, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, nu mai este printre noi”, a anunţat liderul PNL Ludovic Orban, la Brașov, unde trebuia să se desfășoare ședința conducerii partidului.

Potrivit unor surse, Mircea Ionescu Quintus Ionescu a murit acasă, înconjurat de familie.

Surse liberale au declarat vineri pentru Libertatea că liderii partidului au primit vestea morții președintelui de onoare al Partidului Național Liberal la Brașov, acolo unde conducerea PNL s-a reunit pentru a participa la Consiliul Național al PNL.

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii
Recomandări

Surse din partid au declarat că, în condiții decesului seniorului liberal, se ia în calcul anularea ședinței.

Mircea Ionescu Quintus s-a născut pe 18 martie 1917 și s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani. A luptat în al Doilea Război Mondial și a fost deţinut politic în perioada comunistă. După Revoluţie, Mircea Ionescu Quintus a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator. A urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar după absolvirea din 1938 a devenit avocat.

Seniorul liberal a rămas fidel Partidului Naţional Liberal vreme de peste opt decenii. Mircea Ionescu Quintus spune că i-a avut ca mentori pe Nicolae Iorga şi pe Gheorghe Tătărăscu. Fiindcă nu a renunţat la convingerile liberale, Quintus a suferit represaliile regimului comunist împotriva membrilor partidelor istorice.

La 89 de ani, Mircea Ionescu-Quintus s-a retras la Ploiesti şi îsi ducea viata alaturi de sotie, facand „mici treburi prin casa si gradina”.

Mircea Quintus Ionescu a votat la 99 de ani și i-a îndemnat și pe alții să îi urmeze exemplul. 

A murit Mircea Ionescu Quintus. „Nu mi-a fost ușor să trăiesc o așa de îndelungată viață”

Anul acesta, când a împlinit 100 de ani, Mircea Ionescu Quintus a fost decorat, la Palatul Cotroceni, de șeful statului, cu cea mai înaltă distincție a statului român. Quintus a rememorat atunci momentele importante din viața sa, și a recunoscut că existența sa este ”un roman”. Seniorul liberal a compus și o epigramă, pentru aniversare: ”Vreo sută ani mi se adună / Ca prin păduri semeții brazi / Și s-or găsi destui să spună/ Ce mai înseamnă suta, azi!”.

Scena politică din România, în epoca fragmentării votului. Capitolul la care Călin Georgescu e surclasat de alți foști candidați la prezidențiale ANALIZĂ
Recomandări
Scena politică din România, în epoca fragmentării votului. Capitolul la care Călin Georgescu e surclasat de alți foști candidați la prezidențiale ANALIZĂ

”Nu mi-a fost ușor să trăiesc o așa de îndelungată viață”, a mărturisit Mircea Ionescu Quintus, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis dar și a liderilor PNL care au dorit să asiste la decorarea președintelui de onoare al formațiunii.

Mircea Quintus Ionescu a pregătit și o epigramă pentru această aniversare specială de centenar: ”Vreo sută ani mi se adună / Ca prin păduri semeții brazi/ Și s-or găsi destui să spună/ Ce mai înseamnă suta, azi!”, a recitat el, vizibil emoționat.

El a împărtășit și o epigramă socială, pe care a scris-o, și care se referă la obârșia noastră, ca popor: ”Bogați sau săraci / Ne tragem din daci/ Dar astăzi din Dacii / Coboară săracii”.

Quintus a mărturisit că își vede viața ca un roman. ”Spunea cineva că un roman, dacă nu ar avea 700 de pagini, ar fi o nuvelă. Eu vreau să vă spun că viața mea este un roman. Am luat viața pe umerii mei, și pe răspunderea mea, încă de la 15 ani, când din nefericire, bunul și valorosul meu părinte ne-a lăsat. De atunci am avut răspunderea familiei”, a afirmat el.

Quintus a ținut să declare că nu este un om sărac, la vârsta sa. ”Am o casă a soției, de zestre, și retribuțiile, am două pensii. Avem tot ce ne trebuie. Nu sunt sărac, dar nici nu am pus nimic deoparte”, afirmă el. A povestit că, de-a lungul timpului, a primit o ofertă foarte tendantă, dar a refuzat-o.

Dobânzile mari oferite de stat la titlurile Tezaur prefigurează o surpriză neplăcută pentru români: o inflație mai mare – ANALIZĂ
Recomandări
Dobânzile mari oferite de stat la titlurile Tezaur prefigurează o surpriză neplăcută pentru români: o inflație mai mare – ANALIZĂ

Se întâmpla când era vicepreședinte al Camerei Deputaților, după 1989, și, spune el, ”s-a trezit cu două persoane frumoase, înalte”, la el în birou, care i-au propus să îl angajeze. ”Aveam 10.000 de lei, pe atunci, salariul de vicepreședinte al Camerei. Mi-au zis: Vă oferim un milion, pentru priceprea dumneavoastră. Le-am zis: Sunteți liberi! Mi-am dat seama despre ce este vorba. M-am ferit de-a lungul vieții de compromisuri și de lucruri incorecte”, a povestit Mircea Ionescu Quintus.

Cu umorul său, Quintus a glumit pe seama stării sale de sănătate, la cei 100 de ani. ”Mi-a zis cineva că îmi păstrez mintea. Ei, nu e chiar așa”, a spus el, după ce și-a pierdut firul discursului, la un moment dat.

Quintus spune că și-a împărțit romanul vieții, în trei capitole, ca avocat, în profesie, ca ostaș și ca om politic. El spune că a încercat să își slujească întotdeauna oamenii din jurul lui, societatea și patria.

Ministrul Daea, un nou moment poetic. „Vaca este un miracol extraordinar, care transformă furajul în lapte”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Adevărul despre dispariția lui Liviu Guță! Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre artist și spune locul în care s-ar afla, de fapt: "George a vorbit..." Detaliul incredibil pe care a mai ținut să-l facă public: "Am văzut că soră-sa l-a măscărit pe Capatos, de fapt, pe toți, că..."
Viva.ro

Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri de muncă sunt disponibile
FANATIK.RO
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri de muncă sunt disponibile
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'

O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Observatornews.ro
O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI