ComenteazăKarel Guzman, 27 de ani, este unul dintre oamenii de bază ai lui U-BT Cluj în cursa pentru al doilea titlu consecutiv în baschetul masculin intern. „Băiatul din Havana” a sosit în orașul de pe malul Someșului în urmă cu aproape doi ani, în plină pandemie de coronavirus, după ce a evoluat în prima ligă argentiniană. Jucător pe pozițiile 2 și 3, Guzman este un tip atletic, căruia îi place spectacolul sub panou, evidențiindu-se și câștigând inimile ardelenilor prin dunk-urile sale de efect.
Karel este unul dintre cei cu priză la publicul din Cluj-Napoca, suporterii luând cu asalt în această primăvara sala din oraș cu ocazia meciurilor din sferturile Champions League, cu Riesen Ludwigsburg, când 10.000 de oameni au făcut spectacol la meciurile „Șepcilor roșii”.
Alături de naționala Cubei, Guzman a participat la FIBA AmeriCup (2015), calificările pentru Campionatul Mondial (2017), precalificările pentru AmeriCup (2019) și calificările pentru AmeriCup (2020).
Libertatea: – Karel, ce reprezintă România și Cluj-Napoca pentru tine?
Karel Guzman: – În primul rând, mă bucur că-mi oferiți oportunitatea de a vă mulțumi că voi, românii, și în special clujenii, ați avut încredere în mine, ca eu să fac parte din echipă. Clujul e ca o familie pentru mine. Mă refer la echipă, la club, la public, la oamenii din oraș, care mă fac să mă simt foarte bine aici.
– La peste 9.000 de kilometri de Havana natală, ce deosebiri vezi între români și cubanezi?
– Românii sunt foarte similari cubanezilor, sunt oameni buni și mă ajută să mă simt ca acasă aici. Poate că sunt cuvinte mari, dar le spun din inimă, asta simt. Din primul moment, am simțit că există o conexiune specială între mine și clujeni. Ei mi-au oferit sprijinul lor necondiționat, eu le-am oferit tot ceea ce am avut mai bun și le-am demonstrat pe teren.
„Suntem pe aceeași lungime de undă”
– Știai ceva despre România înainte de a sosi în țara noastră?
– Înaintea negocierilor, nimic. Apoi, am căutat fotografii, ca să mă familiarizez cu țara, cu orașul. Mi-a plăcut ce am văzut. Sincer, în România îmi place tot, mai puțin un detaliu, deși în această privință am înțeles că suntem pe aceeași lungime de undă.
– La ce te referi?
– Drumurile. O mare problemă. E singura chestie care nu corespunde cu frumusețea țării.
– Ce-ai apucat să vezi din România?
– Nu atât cât aș fi vrut, dar trebuie să vă gândiți că eu n-am venit ca turist, eu îmi câștig pâinea aici din sport, din baschet, trebuie să mă antreneze, să joc meciuri, volumul e mare, deci nu e timp de plăceri personale. Îmi plac Clujul și împrejurimile, apreciez cadrul natural deosebit din Transilvania. Așa, din fotografii, am mai văzut și alte orașe frumoase, însă n-am apucat să le vizitez.
„Toate sunt speciale pentru mine”
– Ce ai recomanda românilor să vadă în Cuba ta?
– Plajele, clar. Probabil, știți, iar dacă nu știți vă spun eu, veți avea parte de o experiență unică în viață, cred că sunt cele mai frumoase culori din lume acolo. Vă recomand plajele și Havana, Pinar del Rio, Santiago de Cuba, multe locuri istorice, dar și foarte frumoase.
– Cu mâncarea cum te-ai acomodat aici? Te întreb și fiindcă, invariabil, toți străinii vorbesc laudativ despre bucătăria românească?
– Mâncarea e foarte bună, seamănă cu cea din Cuba, și aici se mănâncă orez, pui, salate. E o lume mică. Mie îmi place mâncarea mai ușoară, nu m-am băgat la chestii mai grele.
– Cum te împaci cu zăpada, cu frigul?
– Nu sunt un fan, dar m-am adaptat, de nevoie. A fost hazliu când m-am bulgărit cu zăpadă, cu colegii, lângă arenă. Acelea sunt momentele frumoase ale iernii.
„Pâinea lui Dumnezeu”
– Ce experiențe ai avut cu românii, cum ți se par?
– (în limba română) Pâinea lui Dumnezeu. E corectă expresia, da? Oamenii sunt buni, ospitalieri, te ajută, tratează străinii foarte bine.
– Te-ai visat vreodată în NBA?
– Pentru mine, e imposibil să joc în NBA din cauza situației politice. Nu pot merge nici în Statele Unite, nici în Puerto Rico.
– Cine a fost sau este idolul tău?
– Tata. Familia mea. Oamenii care m-au crescut și m-au educat, care m-au sprijinit și mi-au dat aripi. (râde) Și eu. Sunt idolul meu.
– Te-ai gândit ce altă meserie ai fi avut dacă nu exista baschetul în viața ta?
– Mi-ar plăcea să conduc o mașină de curse sau o motocicletă, îmi place viteza, chiar dacă nu exagerez în viața de zi cu zi. Nu știu, poate ceva legat de chestia asta. De mic mi-a plăcut ideea de a fi sportiv, chiar dacă nu am știut de la început exact în ce domeniu, mi-a plăcut mingea mereu. Dacă nu aș fi fost sportiv, nu știu, poate cântăreț sau dansator, ceva în showbiz, îmi place să fiu în centrul atenției.