cateva zile. Soldatul Marian Ilie fusese incorporat in urma cu trei luni la o unitate din Ramnicu Sarat. in scurt timp, baiatul, de fel din Potarlagele, Buzau, s-a facut remarcat. Rasplata nu a intarziat sa apara si cu doar o saptamana inaintea masacrului de la Mihailesti, Marian a fost mutat la Buzau pentru un curs de radiotelegrafist. Transferul l-a bucurat. in felul acesta tanarul ar fi ajuns mai aproape de casa, pentru ca o data cu absolvirea cursului ar fi fost detasat din nou, dar ca telefonist, la Garda de Interventie 2 – Maruntisu, aflata aproape de comuna sa natala. Pasul acesta avea sa-i schimbe complet soarta. Pentru ca la Buzau era cursant, militarul era folosit la interventii ca un fel de rezerva, numai sambata si duminica. Luni dimineata, el se afla aproape de sfarsitul primei lui ture alaturi noii colegi. Alarma care a spintecat linistea garnizoanei l-a aruncat insa, alaturi de alti 15 pompieri, in infernul de la Mihailesti. Un taram blestemat. in loc sa termine cursurile de telefonist peste doar cateva zile, pompierul, cu trupul sfartecat, se lupta acum cu moartea pe un pat de spital.
in timp ce suferinta macina sufletele celor care isi plang mortii si ranitii, autoritatile se balbaie in explicatii, tratand o catastrofa de proportii cu superficialitate. Ministrul justitiei a convocat, marti seara, o sedinta-fulger cu procurorii care au facut ancheta. Putin dupa miezul noptii, Cristian Diaconescu a mers la fata locului. Doua plutoane de jandarmi au sosit imediat la Mihailesti si au inconjurat locul. Cautarile au fost reluate, iar echipa condusa de procurorul general adjunct al Romaniei, Marcel Sampetru, a fost schimbata.
Totusi, de ce luni, la ora 15.00, procurorii incheiasera procesul verbal de constatare, permitand astfel buldozerelor sa inceapa refacerea drumului? Procurorul Ovidiu Sarbu sustine ca au fost prelevate probe de pe o suprafata cu diametrul de o mie de metri si ca nimeni nu l-a intrebat daca e voie sa se asfalteze drumul. Ministrul Diaconescu avertizeaza ca „cine a gresit va plati”, semn ca ar putea sa cada capete daca se va dovedi ca ancheta a fost facuta de mantuiala. in ciuda tuturor celor intamplate, ieri, dintr-un comunicat al Parchetului General am aflat ca „echipa complexa de cercetare la locul deflagratiei a indeplinit toate activitatile cerute de lege”! Specialistii criminalisti sustin ca era nevoie de cel putin o saptamana de munca pentru adunarea tuturor probelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News