Noua colecţie „Souvenir” a fost lansată în Italia, printr-un pictorial de excepţie. Protagonişti au fost soţii Mutu, Adrian şi Consuelo participând prima oară împreună la o astfel de şedinţă foto.

 

Adi şi Consuelo au realizat fotografiile la Florenţa, într-un studio privat aparţinând unui fotograf renumit în Peninsulă. “Adi a dorit să realizăm împreună aceste fotografii. Am acceptat doar pentru că este vorba despre soţul meu care este acţionar la această firmă”, ne-a declarat, ieri, Consuelo Mutu. Cei doi au prezentat colecţia “Souvenir” primăvară-vară 2009, petrecând mai multe ore la shooting. Aceste haine vor putea fi achiziţionate foarte curând din magazinele pe care Adrian Mutu şi asociatul său le deţin în opt ţări.

Consuelo, pentru prima oară model

“A fost ceva inedit pentru mine, deoarece nu am mai apărut până acum în această ipostază. Nu exclud posibilitatea de a mai poza şi pentru alte colecţii, bineînţeles dacă Adi îşi va dori acest lucru”, a mai precizat Consuelo. Dacă pe internaţionalul român am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori în diverse reviste de modă, pe frumoasa Consuelo o putem admira pentru prima oară după cele două naşteri. Superba parteneră de viaţă a “Briliantului” are o siluetă de invidiat, deşi, după cum ea însăşi mărturiseşte, nu practică nici un sport şi nu a urmat nici o dietă.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

«Ne-am distrat de minune»

3903-123772-consuelo.jpg

Şedinţa foto realizată la Florenţa a reprezentat pentru Adi şi Consuelo un bun prilej de a se amuza. “Nu m-am imaginat niciodată în postura de model. Pe parcursul şedinţei foto am glumit cu Adi, fapt ce m-a determinat să nu mai am emoţii şi să mă simt în largul meu”, ne-a spus Consuelo Mutu.
3903-123784-mutu.jpg
Tricou, după schiţele făcute de Adrian

Filippo Paoli, unul dintre acţionarii majoritari de la “Souvenir Clubbing”, dezvăluia zilele trecute în “Libertatea” că vor fi lansate “tricourile- briliant”, care vor avea imprimat un diamant asemănător celui desenat pe tricoul pe care atacantul român l-a purtat în timpul partidei Bologna – Fiorentina (1-3), când a dat şi două goluri. Zis şi făcut. Odată cu lansarea colecţiei de primăvară-vară, a fost prezentat şi tricoul, realizat după o schiţă a lui Adi!

Vrea mai multe goluri pentru Fiorentina

Într-un interviu acordat portalului “violanews.com”, Adrian Mutu şi-a enunţat obiectivele pe termen scurt. “Sper să marchez mult mai mult pentru Fiorentina. Am 49 de goluri, l-am ajuns pe Luca Toni, dar vreau mai mult! Vreau din nou în Liga Campionilor, dar acesta va fi cel mai greu an al meu la Fiorentina. Nu trebuie să facem paşi înapoi. Îi mulţumesc lui Felipe Melo, colegul meu, că m-a comparat cu brazilianul Bebeto. Îmi plăcea mult stilul lui de joc. Mi-l amintesc de la Mondialul din 94 “, a declarat Mutu.

Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Recomandări
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii

«Voi juca fără să ascult fluierăturile»

Adrian le-a vorbit jurnaliştilor italieni şi despre partida România – Croaţia de săptămâna viitoare: “La amicalul cu Croaţia, de miercuri, din Ghencea, mă voi comporta la fel ca la meciul cu Steaua, de anul trecut, din Liga Campionilor. Voi juca fără să ascult fluierăturile suporterilor. Eu sper, totuşi, ca fanii să fie îngăduitori cu noi şi să ne încurajeze”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Observatornews.ro
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI