Câștigătorul licitației de la New York, și noul posesor al sculturii „Muza adormită” a preferat să rămână anonim, a anunțat casa de licitații. Zvonurile susțin, însă, că sculptura ar fi fost achiziționată de mogulul media David Geffen, prin telefon, dar acesta a negat informația când a fost contactat telefonic, scrie New York Times.

Licitația pentru sculptura din 1913, care reprezintă capul unei femei a durat nouă minute. Muza adormită a fost evaluată la 25-35 milioane de dolari, dar sumele oferite au crescut foarte repede.

La licitația Christies de la New York au fost vândute, luni, 43 de lucrări, pentru suma de 289 de milioane de dolari, sculptura lui Brâncuși fiind cea mai valoroasă. Muza adormită a depășit, luni, ca valoare de vânzare o pictură a lui Picasso – Femme assise, robe bleue, care s-a vândut pentru 45 de milioane de dolari.

Sculptura a fost realizată în 1913 și este una dintre seria de șase realizate de Constatin Brâncuși. Patru dintre aceste sculpturi sunt expuse la muzee din întreaga lume. Această versiune este turnată în bronz și a fost cumpărată de colecționarul francez Jacques Ulmann în anii 50 și păstrată de familia sa până acum.

Inițial, Muza a fost realizată în marmură, iar apoi șase copii ale sale au fost turnate în bronz la Paris, în celebra tehnică a cerii pierdute. În 1913, Muza adormită a făcut parte, împreună cu lucrările Sărutul, Domnișoara Pogany și O muză, din faimoasa expoziție a lui Brâncuși de la New York – expoziție care l-a făcut pe celebrul sculptor să se remarce în SUA.

Înainte de vânzarea acestei lucrări, recordul de vânzare a unei sculpturi realizate de Brâncuși a fost de 37.2 milioane de dolari pentru satueta din lemn de stejar Madame L.R.

Urmărește-ne pe Google News