Jaful de la Muzeul George Enescu din Capitală s-a produs la sfârşitul lunii trecute, într-o zi de luni, când muzeul era închis publicului. Hoţul a fost surprins de camerele de luat vederi din muzeu. Individul care a dat lovitura, implicat, se pare, şi în alte furturi de acest gen, a fost identificat, prinderea lui fiind doar o chestiune de timp.

Valora 5.000 €

În acest moment al anchetei, colecţionarul la care a fost găsită statueta nu poate fi învinuit, el susţinând că nu a ştiut că piesa pe care a cumpărat-o fusese furată din muzeu. Statueta Pro Merito, realizată de sculptorul francez Emile Picault şi estimată la aproximativ 5.000 de euro, are o înălţime de 66 de centimetri, reprezentând un tânăr nud. Aceasta i-a fost dăruită lui George Enescu de către Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice, ca recunoaştere a înzestrării de geniu a muzicianului.

Timbre «Cap de Bour» înlocuite cu falsuri4411-256181-8stamp.jpg

Un control efectuat recent la Muzeul Naţional Filatelic din Bucureşti de către reprezentanţii Curţii de Conturi a scos la iveală faptul că 215 timbre “Cap de Bour 1858”, prima emisiune, au fost furate şi înlocuite cu falsuri. Alte 660 timbre “Cap de Bour 1858” din a doua emisiune şi “Principatele Unite 1862 şi 1864” par a fi tot falsuri. Până acum, originalele, în valoare de 60 de milioane de lei, nu au fost recuperate.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Încă un tablou Picasso, furat în Franţa

4411-256182-8picasso.jpgŞi în Franţa se fură obiectele de patrimoniu. După ce miercuri noaptea au fost furate cinci tablouri în valoare totală de 500 de milioane de euro, între care un Picasso şi un Matisse, de la un muzeu din Paris, alte cinci opere au fost sustrase, vineri seara, din casa unui colecţionar din Marsilia, sudul Franţei.

Cea mai importantă lucrare furată vineri e o litografie care înfăţişează faţa unei femei, realizată tot de Picasso. Celelalte lucrări aparţin unor artişti mai puţin cunoscuţi. Valoarea totală a pierderilor este în curs de evaluare. Totodată, autorităţile franceze au cerut ajutorul Interpolului pentru a recupera tablourile furate miercuri de la muzeu, fiind convinse că acestea au fost deja scoase din ţară.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Preparatul românesc care a cucerit Europa. Este creat din lapte cu gust floral și făcut după o rețetă secretă
FANATIK.RO
Preparatul românesc care a cucerit Europa. Este creat din lapte cu gust floral și făcut după o rețetă secretă
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
GSP.RO
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
Moneda care te transformă în milionar. Dacă are acest an gravat pe ea, ai dat lovitura
FANATIK.RO
Moneda care te transformă în milionar. Dacă are acest an gravat pe ea, ai dat lovitura
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Accident grav pe Şoseaua Progresului, în Capitală. Maşină strivită de tramvai şi ruptă în două: şoferul a murit
Observatornews.ro
Accident grav pe Şoseaua Progresului, în Capitală. Maşină strivită de tramvai şi ruptă în două: şoferul a murit
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI