Cinematograful Patria, cinematograful Excelsior, cinematograful Cotroceni și cinematograful Grădina Parc fac parte acum din bunurile care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București, iar în urma aprobării recente a consilierilor generali, Primăria Sectorului 1 poate începe modernizarea sau reconstruirea lor. Cea mai mare lucrarea va fi realizată la cinematograful Patria. Reprezentanții Primăriei sectorului 1 spun că aici se va face un proiect unic în România. Lucrările au început deja.  Muncitorii de la Romprest și ADP scot acum scaunele și obiectele de decor de prin săli. Practic, a început igienizarea spațiului.

Sală multifuncțională și spectacole pentru copii, la Cinema Patria

Cinematografele s-au aflat în administrarea RADEF, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii și multe se află în stare avansată de degradare. “A început igienizarea spațiului în vederea consolidării și refacerii cinematografului Patria. Sunt peste 50 de oameni care lucrează în interior ( pentru igienizare- n.r.). Am preluat  acest cinematograf într-o stare deplorabilă, într-o stare avansată de degradare”, ne-a declarat Petruța Ulmeanu (foto), city manager al Sectorului 1.

Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din București

La ultima evaluare seismică, imobilul a fost încadrat în clasa II de risc seismic, astfel că autoritatea locală poate reconsolida doar acest spațiu și nu mai este nevoie de refacerea întregii clădiri. “Aici fi un proiect excepțional, inițiat de primarul Dan Tudorache. Vom avea la intrare un Muzeu al figurilor de ceară. Ne gândim la actori români celebri de teatru, de cinema. Se va menține sala de spectacole cu funcțiuni multiple, atât cinema 7D, performant, cât și sală de teatru, sală unde se vor ține spectacole de balet, balet pe gheață, deci vom face un complex enorm. Vom avea și sala mică, din stânga intrării, unde vrem ca la matineu să fie puse-n scenă spectacole pentru copii, inclusiv teatru de păpuși, cu marionete. Sus vrem să facem și o bibliotecă modernă”, ne-a mai spus administratorul public al Sectorului 1

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Sala mare a cinematografului Patria are peste 1.000 de locuri. Sala mică a devenit după anii 2000 Cafe Cinema 3D și avea câteva zeci de locuri pe canapele. De 3 ani de când nu mai este folosit, cinematograful arată deplorabil: mai toți pereții sunt scorojiți, iar mucegaiul ”domnește” prin toate colțurile.

Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din BucureștiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Petruța Ulmeanu ne-a mai spus că în prezent primăria se ocupă de igienizarea locului și evaluează starea imobilului.“A fost inițial încadrată în gradul I de risc seismic, acum este încadrată în gradul doi și încercăm să facem o a treia expertiză”.

Cinema Excelsior va fi modernizat peste un an

Cinema Excelsior a fost închiriat. Aici sunt acum studiouri ale postului de televiziune Antena 1.

Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din București

Cinematograful Excelsior este închiriat

Aici există un contract de închiriere făcut de cei care au deținut anterior administrarea cinematografului (RADEF- n.r.) și pe care conform legii noi trebuie să-l mai menținem cel puțin un an”, spune Patruța Ulmeanu. Chiar și așa, autoritatea locală vrea să reabiliteze fațada, fiindcă, spun experții, are nevoie de reparații. Lucrările urmează a fi demarate perioada următoare.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Fațada cinematografului Cotroceni va fi refăcută

Cinematograful Cotroceni a fost preluată în chirie, aici fiind aceeași situație ca la Excelsior. Primăria nu poate interveni în clădire decât după un an. “Aici imobilul este mai bine întreținut, dar oricum este necesară reabilitarea fațadei, pentru că este deteriorată”, mai spune Petruța Ulmeanu.

Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din București

Cinematograful Cotroceni este închiriat

În ceea ce privește repararea fațadelor, recent, a fost votat în ședința Consiliului General al Municipiului București un proiect care prevede intervenția de urgență la fațadele care reprezintă pericol public. Amenzile pentru deținătorii clădirilor care nu fac reparațiile necesare ajung și la 8.000 de lei.

Amenajarea cinematografului Giulești, blocată de disputa dintre primării

Primăria sectorului 1 ar urma să reabiliteze și Cinematograful Giulești, doar că aici acum există o dispută între autorități. Mai exact, cinematograful este revendicat și de Primăria Sectorului 6.

Primăria Sectorului 1 va moderniza 4 săli de filme din București

Cinematograful Giulești este în paragină

Aici avem o dispută cu Primăria Sectorului 6. Este o situație puțin mai complicată din punct de vedere juridic. Dumnealor ne-au acționat în instanță. Acest imobil se află pe limita de hotar între sectorul 1 și sectorul 6. Deși dumnealor aveau o hotărâre de consiliu prin care li se dădea în administrare, din 2015 nu au întreprins absolut nimic. Este o ruină acolo. Dar până nu soluționăm litigiu în instanță, nu putem face nimic” explică Petruța Ulmeanu.

Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice
Recomandări
Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice

Cinematograful Grădina Parc ar urma să fie și el refăcut

Cinematograful Grădina Parc (Bd. Poligrafiei nr 1) nu mai există. Construcția a fost dărâmată. Primăria a obținut în instanță terenul, iar acum edilul Dan Tudorache vrea să facă acolo un cinematograf pe modelul celui care a fost, dar cu tehnologie modernă. Și în cazul acestui cinematograf, autoritatea locală depinde de decizia instanței. “După ce vom soluționa litigiu cu cei care au construit ilegal pe acest teren, vom începe construirea unei cinematograf, un multiplex. Aici vrem să reconstruim din temelii un complex multifuncțional”, mai spune Petruța Ulmeanu, administratorul public al sectorului 1.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/Radiografia unei generației: bătrânii, față în față cu o tabără gratuită. “Am venit direct de la spital să prind un loc în Grecia!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI