Este vorba despre o vilă care a aparținut președintelui Înaltei Curți de Casație Gheorghe Buzdugan care a găzduit mulți ani muzeul Cornel Medrea, unul dintre cei mai renumiți sculptori români.
Clădirea somptuoasă este situată în apropire de Calea Victoriei și poartă amprenta stilului neoclasic, fiind construită în 1910.
Galerie foto – cum arată muzeul scos la vânzare în București
Vila de lux cuprinde 12 camere și este amplasată pe un teren de 2.300 de mp, potrivit anunțului de vânzare publicat pe Imobiliare.ro.
Cornel Medrea s-a născut în martie 1888 la Miercurea Sibiului și a urma studiile Școlii de Arte Decorative din Budapesta. Acesta a participat cu lucrările sale la numeroase expoziții, atât din România, cât și din străinătate, precum Saloanele Oficiale din București și Bienala din Veneția.
Medrea a fost profesor de sculptură în cadrul Academiei de Arte Frumoase din București și membru corespondent al Academiei Române.
Printre cele mai importante opere ale sale se numără reliefurile de la Mausoleul de la Mărășești, relieful “Dragoș și Zimbrul” – pentru care a câștigat Marele Premiu în cadrul Expoziției Internaționale de la Paris din 1937 și seria de medalioane ale voievozilor români de la Palatul Regal din Capitală.
Lista caselor scoase la vânzare în București