Potrivit lui Ovidiu Baron, directorul adjunct al Muzeului ASTRA, s-a eliminat interdicţia „Nu atinge!”, apelându-se la o alternativă: crearea unor obiecte identice sau similare cu cele din patrimoniul instituţiei.

Calea Minorităţilor Etnice include 19 case tradiţionale. Acolo se spun poveşti despre saşi, maghiari, romi, secui, sârbi, şvabi, turci, tătari şi lipoveni, toate în relaţie cu românii. Pentru a uşura vizita celor care le trec pragul, reprezentanţii muzeului au decis să creeze replici ale unor obiecte de patrimoniu.

„Deja am accesibilizat muzeul prin trei gospodării deschise, aşa cum nu a făcut-o nimeni în România. Suntem pionieri. Am eliminat acel Nu atinge! pe care mulţi vizitatori nu îl înţeleg atunci când intră în muzeu. S-a ajuns la o dimensiune exagerată a acestei interdicţii. Desigur, acele obiecte de patrimoniu sunt valoroase, ar putea fi distruse, dar sunt protejate de noi. Ne-am gândit la o alternativă: să aducem obiecte identice sau similare pe care vizitatorii să le poată atinge, manevra, lucra cu ele. Trebuie să aibă posibilitatea de experimentare, de trăire a atmosferei din satul tradiţional, de locuire autentică într-o casă tradiţională, redată în Muzeul nostru”, a spus, pentru Tribuna, Ovidiu Baron, directorul adjunct al Muzeului ASTRA Sibiu.

Programul este ideal pentru familii cu copii, pentru că, pe un asemenea traseu, nu mai e nevoie de un ghid care să explice toate detaliile, lăsând la îndemâna tuturor experiementele pe care doresc să le trăiască. „Propunem liberul acces la valori, prin elemente de recuzită muzeală, instrumente, panouri informative senzoriale, pe care lumea să poată pune mâna. Pot fi create propriile scenarii de vizitare „, a mai spus Mirela Iancu.

Potrivit lui Ciprian Anghel Ştefan, managerul CNM ASTRA, traseul de 19 gospodării va fi completat cu altele în viitor.

FOTO: tribuna.ro

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News