Acum, locatar îi este Dan Ioan Bogdan, un slujitor al poeziei şi, deopotrivă, un colecţionar legat de istorie care a bătut cărările lumii în lung şi-n lat. Şi nu fără folos, o spune chiar el, invitându-ne cu zâmbet bonom în locuinţa-muzeu.

“Nu m-am limitat la a fi un simplu turist, un simplu călător. De pe unde am fost am adus cu mine câte ceva, să-mi rămână amintirile vii”, ne introduce Bogdan în universul său.

Aşa aveam să aflăm că, de pe melaguri îndepărtate, de prin târguri, magazine de antichităţi sau de la prieteni, omul a adunat fel de fel de lucruri cu sau fără importanţă, dar deosebit de dragi lui. Colecţia de pipe este, pare-se, preferata. Poate şi pentru faptul că, de-o viaţă, este fumător de pipă, la fel ca tatăl lui şi la fel ca bunicul lui, a căror amintire o evocă des, cu chipul luminat.

Pasiunea pentru pipe, în găvanul cărora îndeasă cu pricepere, în faţa unei cafele aburinde şi a unei gazete literare, tutun de calitate, l-a transformat, o spune cu uşoară modestie, în cel mai mare colecţionar de pipe din Transilvania.

“Fumez pipă de la 19 ani. Am preluat, ca pe ceva firesc, o tradiţie a bărbaţilor din familia mea. Se spune că orice fumător de pipă trebuie să aibă cel puţin şase exemplare, pentru că trebuie să le laşi să se odihnească. Ei bine, eu am 450 de pipe! De interior, de exterior, de stradă, de relaxare, de plimbat, de fericire, de supărare… Eu fixez legătura afectivă cu pipele pe care, în 40 de ani, le-am adunat din toată lumea: Africa, Europa, America…”, ne povesteşte Ioan Bogdan.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

[libgallery id=”1461703″]

Preferatele lui sunt vreo 50 de pipe, dar “regina”, ne mărturiseşte, este cea care, la un tutun parfumat, l-a inspirat pe poetul Lucian Blaga. Dar pentru toate – fie că sunt primite cadou, fie că au fost cumpărate chiar şi cu 900 de euro! -, are un loc aparte în inima lui.

Are şi alte obiecte vechi, adunate de prin ţară sau de-afară

Pipele, adunate în zeci de ani de cine-ştie-unde, se odihnesc într-un peisaj desprins parcă din altă epocă, învăluită în parfum tainic. Odată trecut de poata cu blazon boieresc a bătrânei case-muzeu cu beci, pod şi, demult, cu ceas solar, devii un rătăcitor într-o călătorie spectaculoasă.

Te însoţesc, la fiecare pas, o ladă de zestre românească încleiată la 1836, mobilierul de epocă pe care timpul şi-a desenat trecerea, căni de zinc zămislite în Evul Mediu, tigăi de aramă cu sigiliu original făurite de otomani pe la 1700 sau pocale ţigăneşti din argint bătute cu monede din aur, din care nuntaşii îşi sorbeau licorile. Şi multe alte piese cu adevărat de muzeu, înghesuite una-ntr-alta, ce respiră poveşti nespuse…

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI