Pentru acest sfarsit de saptamana, in orasul roman Porolissum, mai precis in localitatea Moigrad, din judetul Salaj, va avea loc prima editie a manifestarii intitulate generic „Porolissum 2002”. In organizarea Prefecturii si a Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Salaj, timp de doua zile, in 6 si 7 iulie, se vor desfasura o serie de actiuni cultural-artistice, precum si o sesiune de comunicari stiintifice cu tema „Frontiere romane”, la care vor participa specialisti arheologi de la centrele universitare din Bucuresti, Timisoara si Cluj. De asemenea, duminica la orele amie-zii, vor fi amenajate expozitii de arheologie (Poarta Praetoria a castrului), arta plastica, imbracaminte ecologica, precum si un targ al mesterilor populari. Cu siguranta un alt punct de atractie al manifestarilor il va reprezenta spectacolul de muzica populara care va fi sustinut de ansambluri folclorice salajene si din judetele limitrofe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News