Bagan numără peste 2.500 de pagode și temple budiste construite între secolele X și XIV pe care Myanmar speră să le includă în patrimoniul mondial al UNESCO. Echipe de ingineri și de arhitecți au fost trimise de autorități să evalueze pagubele produse la aproape 200 de pagode importante.
”Mai întâi, trebuie să înțelegem amploarea pagubelor”, a declarat Arkar Kyaw, director adjunct în cadrul Ministerului Culturii. ”Apoi vom întocmi un plan de reabilitare”, a explicat el adăugând că guvernul lucrează în colaborare cu UNESCO.
Joi, 185 de pagode sau temple budiste puternic afectate de cutremur au fost interzise accesului vizitatorilor, potrivit unui jurnalist AFP prezent la fața locului.
Lăcașurile de cult, multe dintre ele vechi de circa o mie de ani, sunt atracția principală pentru turiștii care se adună cu sutele în Myanmar, după ce țara a scăpat de sub conducerea militară. De-a lungul veacurilor, monumentele din Bagan au supraviețuit războaielor, cutremurelor și arșiței. În perioada de glorie, între secolele IX și XIII, orașul a fost capitala unui regat puternic și unul dintre cele mai importante centre culturale din Asia.
Lăcașurile de cult din Myanmar sunt vechi de circa o mie de ani
”Este sfâșietor”, a declarat Tin Hla Oo, administrator al pagodei de trei etaje Htilominlo, care a fost puternic afectată de seism, mai arată AFP. ”Suferim pentru că este o mare pierdere, pentru că aceste monumente sunt neprețuite”.
Două femei și un bărbat au murit în regiunea Magway în urma cutremurului puternic, ale cărui unde de șoc s-au simțit până în capitala thailandeză Bangkok și în Calcutta (India).
Epicentrul seismului a fost localizat la 84,1 de kilometri adâncime și la 25 de kilometri vest de localitatea Chauk, un oraș portuar de pe râul Irrawaddy, cu o populație de 180.000 de persoane și situată la 173 de kilometri nord-est de capitala Naipyidaw. În luna aprilie, un seism cu magnitudinea 6,9 s-a produs în nord-vestul țării, fără să facă victime. Și seismul respectiv a fost simțit în India, amintește AFP.