În urmă cu șase luni, Mykhailo Fedorov, care este și ministrul Digitalizării, a făcut o călătorie în Silicon Valley pentru a discuta despre transformarea digitală a țării sale. Pe Facebook, el a postat o fotografie în care apare alături de CEO-ul Apple, Tim Cook, în Palo Alto, California, lăudându-l drept „cel mai eficient manager din lume”.

Marți, 1 martie, Fedorov a transmis un mesaj mai puțin exuberant pentru Tim Cook: „Blocați accesul la App Store în Rusia”. „Ne ucid copiii, așa că tăiați-le accesul acum!”, a scris el pe Twitter, etichetându-l pe șeful Apple.

Și, în timp ce rachetele rusești continuau să pice în Ucraina, Fedorov a lansat o campanie prin care le cerea, pe Twitter, unora dintre cele mai puternice companii de tehnologie din lume să ia măsuri pentru a opri propaganda rusă și a deconecta Rusia de restul lumii.

În acest proces, el a devenit principalul actor al unei industrii care a fost mult timp reticentă să se implice în conflicte sau să se supună solicitărilor politice din orice țară și a făcut-o fără să promulge legi sau să se folosească de pârghiile economice, notează The Washington Post.

Potrivit adjunctului său, Alex Borniakov, Fedorov a făcut presiuni asupra a aproximativ 50 de companii pentru a-i ajuta țara. De cele mai multe ori, în același mod: prin mesaje pe Twitter. În paralel, angajații săi din ministerul pentru Transformare Digitală lucra, alături de o rețea de expați ucraineni, la lista de „cerințe”

Iar politica tânărului ministru dă roade: de când Fedorov a început să scrie pe Twitter, de la începutul invaziei, pe 24 februarie, giganții Facebook și YouTube au interzis presa de stat rusă, iar Google a dezactivat unele funcții de pe Google Maps pentru a proteja siguranța cetățenilor ucraineni.

Mai mult, după ce Fedorov i s-a adresat lui Tim Cook pe Twitter, Apple a anunțat că va întrerupe toate vânzările de produse în Rusia.

„Abilitatea lui de a galvaniza opinia internațională și pe cea a companiilor de tehnologie este extraordinară”, a afirmat Emerson Brooking, un cercetăror de la Atlantic Council, care studiază modul în care rețelele sociale sunt folosite în război. Potrivit acestuia, presiunea publică a fost, În mod tradițional, folosită doar în Statele Unite, deși au încercat și alte țări din lume să recurgă la asemenea mijloace.

Fedorov, cel mai tânăr ministru al Ucrainei, la doar 31 de ani, pare să stăpânească foarte bine arta apelurilor adresate online și chiar și-a folosit-o pentru a obține ajutorul celui mai controversat tweeter din industria tehnologiei, Elon Musk.

În lunile dinaintea invaziei, echipa lui Fedorov nu a putut obține o întâlnire cu Musk, potrivit lui Bornyakov. Sâmbătă, 26 februarie, biroul lui Fedorov i-a trimis o cerere lui Elon Musk, chiar pe teritoriul miliardarului: Twitter.

„@elonmusk, în timp ce tu încerci să colonizezi Marte – Rusia încearcă să ocupe Ucraina!” a scris Fedorov pe Twitter, rugându-l pe CEO-ul Tesla să activeze serviciul de internet prin satelit Starlink în Ucrainam considerat un mijloc vital pentru a-i ajuta pe ucraineni să rămână online.

Musk i-a răspuns mai târziu, în cursul aceleiași zile, anunțându-l că sateliții sunt pe drum, iar Fedorov a scris luni pe Twitter că sistemele au sosit.

Înainte ca trupele ruse să-i invadeze țara, Fedorov conducea un minister de aproximativ 250 de persoane cu scopul de a conecta mai mulți ucraineni la internet, de a digitaliza pașapoartele, de a aduce în țară companii de înaltă tehnologie și de a crea locuri de muncă.

El a primit funcția de ministru după ce l-a ajutat pe Volodimir Zelenski să obțină o victorie zdrobitoare în alegerile din 2019.

„Prima dată când am auzit de Fedorov a fost când Zelenski își făcea campania în online, în Ucraina. El a gestionat campania și, practic, a avut atât de mult succes, încât l-a făcut pe Zelenski președinte”, a declarat Denys Gurak, un antreprenor ucrainean american în domeniul tehnologiei, care a ajutat pe parcursul ultimei săptămâni guvernul de la Kiev să se conecteze cu companiile de tehnologie din SUA.

Munca lui Fedorov ca ministru, înaintea invaziei, a fost de asemenea un succes, ajutând la implementarea instrumentelor online pentru certificatele COVID-19, a precizat Gurak.

În timpul mandatului său de ministru, Fedorov a călătorit în jurul lumii, întâlnindu-se în mod regulat cu oficiali ai companiilor de top din domeniul tehnologiei. La finalul verii trecute, Fedorov a mers împreună cu Zelenski în Sillicon Valley și s-a întâlnit cu Tim Cook, la sediul Apple din Cupertino, California.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a lui Fedorov privind vizita în SUA, tânărul ministru a discutat cu Tim Cook despre aducerea unui Apple Store în Ucraina și despre cum compania americană ar putea ajuta la recensământul populației Ucrainei și la extinderea educației și asistenței medicale în țară.

Paginile sale de Twitter, Instagram și Facebook menționează întâlniri cu reprezentanți Amazon, cu administratorul Facebook, Sheryl Sandberg, și cu vicepreședintele Google pentru afaceri guvernamentale, Karan Bhatia.

Apoi a început invadarea Ucrainei și totul s-a schimbat. „Odată ce războiul a început, am luat imediat legătura cu ei, având o altă agendă”, a precizat adjunctul său, Borniakov.

Acum, dintr-o locație nedezvăluită, departe de atacurile asupra Kievului, Fedorov, Borniakov și echipa lor desfășoară o campanie globală. Uneori, lucrează de pe telefoanele lor în adăposturi subterane, în timp ce alarmele avertizează că urmează bombardamente, a spus Borniakov. Încă din dimineața zilei de marți, aproximativ jumătate din personalul ministerului se conecta online pentru a munci, a estimat ministrul adjunct al Digitalizării.

După ce a început invazia, a precizat Borniakov, prima lor prioritate a fost să securizeze infrastructura critică împotriva atacurilor cibernetice și să se asigure că serviciile digitale guvernamentale încă funcționează. Curând, au început să se gândească cum ar putea face presiuni asupra companiilor importante pentru a pedepsi Rusia.

Pe măsură ce companiile și-au schimbat regulile privind propaganda rusă, în timpul weekendului trecut, Fedorov a răspuns în timp real. Duminică, 27 februarie, el i-a mulțumit președintelui Facebook pentru afaceri globale, Nick Clegg, pentru că a luat măsuri pentru restricționarea presei ruse de stat, dar l-a numit „de-abia primul pas”. Fedorov a adăugat: „Nu există loc pentru criminalii de război în Metaverse”. Ministrul a menținut presiunea comparând în mod public răspunsurile marilor companii la invadarea Ucrainei.

„Meta face un pas pentru a închide minciunile rusești. Când va face la fel @YouTube?” a postat Fedorov pe Twitter, luni, 28 februarie. În dimineața zilei următoare, YouTube a anunțat că va prelua politica Meta, compania care deține Facebook, de limitare a presei ruse de stat în Europa.

Fedorov a lasat, de asemenea, apeluri directe către comunitatea criptomonedelor, cerându-le marilor burse să blocheze utilizatorii ruși și îndemnând marile companii de carduri de credit, precum Mastercard și Visa, să blocheze serviciile în Rusia.

Borniakov a declarat marți dimineață că echipa ministerului comunică în mod constant cu oficiali de la companii precum Google, Apple și Meta. Ritmul de lucru a fost intens. „Este ca o convorbire live, așa că la fiecare două ore apare ceva și încercăm să reacționăm”, a precizat Bornyakov.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Potrivit lui Borniakov, o „armată IT” de oameni din ţară şi din străinătate, organizată parţial de Ministerul Digitalizării prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram, a contactat zeci de milioane de civili ruşi prin intermediul reţelelor de socializare, telefonului şi mesajelor text cu informaţii despre invazie. Acesta a spus că forţele de voluntari online numără acum peste 250.000 de oameni, potrivit news.ro.

Cel mai recent exemplu al unei mari corporații care care se distanţează de Moscova după invadarea Ucrainei este cel al companiei americane de software Microsoft, care a anunțat vineri, 4 martie, că suspendă noile vânzări ale produselor şi serviciilor sale în Rusia, potrivit Reuters. Pe lângă suspendarea vânzărilor, Microsoft opreşte multe părţi ale afacerii sale din Rusia, în conformitate cu sancţiunile guvernamentale, a anunțat preşedintele companiei, Brad Smith.

Și alte companii, precum Nike, Dell Technologies sau EA Games şi-au redus în mod semnificativ legăturile cu Rusia, pe fondul sancţiunilor impuse de Occident. Netflix și Spotify, spre exemplu, nu mai permit plăți cu cardurile rusești.

Presiunea agresivă și constantă pusă asupra rețelelor sociale de către Fedorov și de restul guvernului de la Kiev i-a ajutat pe ucraineni să treacă înaintea Rusiei în războiul informațional, consideră cercetătorul Emerson Brooking.

„Modul în care Fedorov a folosit Twitter, precum și modul în care ministerele și politicienii ucraineni au folosit aceste platforme online, arată că au înțeles de la început că acesta va fi un conflict informațional”, a spus Brooking. „Erau pregătiți”, a mai arătat cercetătorul.

Urmărește-ne pe Google News