Comentează(foto: revista Drumuri/Poduri)
În ultimii ani, este un obicei al drumarilor să închidă șoselele când începe să ningă. Deszăpezirea se face abia după ce se oprește precipitația. Logica drumarilor este că oricum ninge, iar ceea ce deszăpezesc, se pune la loc, așa că mai bine economisesc combustibil, stau la căldurică și, la oprirea ninsorii, se poate trece la curățarea șoselelor. Asta dacă nu cumva, între timp, deszăpezește Dumnezeu, dând drumul unor temperaturi mai mari decât normalul peste plaiul românesc – ”încălzirea globală”.
Cu un secol și jumătate în urmă, ”Legea pentru drumuri”, publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 30 martie 1868, interzicea oprirea traficului pe șosele din cauza stării carosabilului.
Drumarul secolului XIX ”lucra cu stăruiță pe orice anotimp”
Prin acestă lege, rețeua de drumuri era îngrijită de cantonieri. Aceștia aveau în adminstrare câte 3 kilometri de șosea la câmpie sau un kilometru la munte. Conform articolului 16: ”Cantonierii sunt plătiți cu luna și însărcinați cu lucrările de mână trebuitoare la întreținerea zilnică a șoselelor”.
Pentru a ajunge cantonier, cerințele erau: ”A fi român sau naturalisat; a nu fi mai tânăr de 22 de ani, nici mai în vârstă de 50 de ani; a avea constituție sănătoasă și a fi lipsit de orice infirmitate, care să-l împiedice de a lucra în toate zilele și cu stăruință pe orice anotimp; a poseda un certificat de bune purtări, liberat de către primăria comunei și care nu va fi mai vechi de doi ani”.
De asemenea: ”În condiții egale se vor prefera tot-da-una cei însurați precum și militari liberați din armată și aceia cari vor ști să citească și să scrie”.
”Dacă neaua amenință a întrerupe circulația, să se străpungă repede un drum practicabil”
Articolul 22 specifica, cu exactitate, care era treaba cantonierului de drumuri: ”Lucrul cantonierului consistă în a menține și a restabili șoseaua în fiecare zi, astfel ca ea să se afle tot-da-una uscată, netedă, curățită de praf și mai cu seamă de noroi (glod), fără pericol în timp de îngheț și având toate părțile ei în cea mai bună stare”.
Același articol specifica și cum se procedează pe timp de troienire a zăpezii: ”În timpul iernei, dacă neaua (zăpada) a căzut în mare cantitate și amenință a întrerupe circulația în unele puncte prin grămădirea ei, să se străpungă repede un drum practicabil cel puțin pentru un șir de trăsuri”.
(foto: revista Drumuri/Poduri)
”A priveghea sub grea răspundere”…
Adică, oricât de mare era viscolul, traficul nu trebuia întrerupt. Pentru munca sa, cantonierul primea sprijin, conform legii, de la primăriile din zona drumului administrat de acesta, prin oameni care aveau de făcut ”zile de prestație în natură”. Adică, ”socialii” noștri de astăzi, ca să spunem așa.
Mai mult, cantonierii răspundeau de materiale de construcție folosite la întreținerea periodică a șoselelor: ”A priveghea sub grea răspundere ca niciuna din grămezile date în seamă să nu se ia de către particulari sau de antreprenorii de aprovisionări în timpul executărei acestora”.
Astăzi, nu mai răspunde nimeni…
Pe vremea lui Ceaușescu, deși nu existau anvelope de iarnă, ninsoarea nu închidea șoselele
În ultimii ani, au apărut informații conform cărora pe timpul lui Ceaușescu nu se făcea deszăpezire și, ca atare, nu se circula pe șosele iarna. Greșit, spun cei care au fost implicați, într-un fel sau altul, în traficul rutier al acelor vremuri. Pe vremea comunismului, nu se închideau drumurile în România din cauza zăpezii.
”În București, Primăria rezolva marile bulevarde, iar cetățenii, aleile dintre blocuri. Pentru aleea care nu era deszăpezită, locatarii imobilelor adiacente luau amenzi. Atunci nu era glumă. În general, șoselele erau acoperite cu nisip amestecat cu sare. Drumurile naționale nu se închideau ca în perioada post-decembristă. Nu exista așa ceva!”, ne-a explicat Cătălin Ionescu, fost director la Administrația Străzilor din București.
”Prin anii 1980, lucram pe un camion, iar la poalele dealului Feleacului, opream mașina și puneam lanțuri. Apoi, urcam fără probleme, pe orice zăpadă. La vremea respectivă nu exista să se oprească traficul din cauza zăpezii, pentru că marfa trebuia să circule, economia trebuia să funcționeze. Mai mult, nu existau anvelope de iarnă, dar cu toate acestea, mașinile circulau foarte bine, nu rămâneau înzăpezite. Nu existau fițe ca astăzi, că la zece centimetri de zăpadă să se închidă șoseaua”, ne-a spus Marin Stârcu, șofer profesionist încă de pe vremea lui Ceaușescu.
Citește și:
RADET bagă aeroterme în spitale și-n școli. Rețeaua a ajuns ”ciur”, avariile sunt tot mai dese