Anchetă în cazul băieţelului care a murit luni, la Centrul Medical Unirea (CMU) din Capitală. David Constantineanu, de trei ani, a încetat să respire după ce medicii l-au anesteziat pentru analize. Pentru că aparatura de resuscitare a clinicii private nu funcţiona, copilul nu a mai putut fi salvat.

4051-158979-10img_8287.jpg

Însoţit de părinţi, David a ajuns la clinică luni şi a fost anesteziat pentru efectuarea examenului RMN. După o oră de investigaţii, copilul a făcut stop cardiorespirator. “Nu aveau nici un aparat de resuscitare. Au încercat cu un defibrilator care nu funcţiona. Apoi, au chemat ambulanţa, dar copilul murise. Urma să mergem la operaţie la Viena”, ne-a spus Ciprian Constantineanu, tatăl îndurerat. Reprezentanţii clinicii susţin că pacientul era diagnosticat cu tetrapareză spastică (afecţiune cerebrală gravă).
4051-158981-10img_8293.jpg
«Am vrut să-iacordăm o şansă»

“Familia a discutat cu medicul anestezist şi cunoştea riscurile intervenţiei pe care medicii din Viena au refuzat să o efectueze. Cerusem dosarul medical complet al băieţelului, dar părinţii nu ni l-au adus. Am vrut să îi acordăm copilului o şansă”, a declarat Alexandru Popescu, reprezentantul CMU.

Anchetă la clinică

Conducerea clinicii a demarat o anchetă internă. Ieri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au ridicat toate defibrilatoarele din instituţie pentru a verifica dacă sunt funcţionale.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Zodiile care se pot umple de bani în următoarele 7 zile. Patru nativi au șansa de a câștiga la loto, primi măriri de salariu sau moșteniri
FANATIK.RO
Zodiile care se pot umple de bani în următoarele 7 zile. Patru nativi au șansa de a câștiga la loto, primi măriri de salariu sau moșteniri
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI