„N-avem bani pentru salarii, avem doar pentru safari” este mesajul sub care a protestat Preda. El face referire la subfinanțarea sistemului universitar, în contrast cu vizitele diplomatice ale președintelui Iohannis, aflat zilele acestea într-un turneu în Africa. Acesta a ajuns la fântâna de la Universitate în jurul orei 11 și a spus că era pregătit să le explice trecătorilor motivul pentru care a ieșit în stradă.
Candidatul acuză că este împiedicat să ajungă la studenții din Senatul UB
Preda spune că va merge și prin facultăți, cu același mesaj, pentru a putea ajunge la studenții din Senatul Universității din București de care n-a reușit să dea, sub motivul GDPR-ului.
„Voi protesta pentru felul în care sunt gestionate alegerile din UB. Împiedicarea unei competiții libere prin cenzură și prin răstălmăcirea unei legiferări europene, recrutarea unor pensionari SRI pentru a administra UB, limitarea accesului facultăților la propriile resurse pentru a menține o birocrație incompetentă sunt doar câteva din motivele protestului”, își descria acesta protestul pe pagina sa de Facebook.
- Cristian Preda, 57 de ani, este profesor doctor și decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București. Este fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost europarlamentar al grupului Partidului Popular European.
Preda a cerut adresele de e-mail ale membrilor senatului universității, cei care vor vota pe 6 decembrie noul rector, pentru a-și prezenta candidatura. „Președintele Senatului refuză să-mi pună la dispoziție adresele instituționale ale studenților pe care vreau să-i invit să discutăm”, spune Preda.
Ce răspunde Universitatea
Purtătorul de cuvânt al Universității din București Bogdan Oprea a transmis pe 17 noiembrie, într-un comunicat, că perioada depunerii candidaturilor este 22-27 noiembrie și că „programele candidaților anunțați au fost trimise către toată comunitatea Universității din București, cadre didactice, studenți, personal administrativ, prin buletine informative oficiale distribuite pe e-mail, la solicitarea candidaților, în datele de 10 octombrie 2023 și, respectiv, 27 octombrie 2023”.
Legat de adresele de mail cerute de candidat, Universitatea precizează că acest lucru încalcă Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) și că i-au comunicat acest lucru de pe 14 noiembrie 2023, dar că i-a transmis lui Cristian Preda adresele de grup ale reprezentanților studenților în Consiliul de Administrație al UB și Consiliul Studenților din UB.
„Cu privire la acuzațiile despre «recrutarea unor pensionari SRI pentru a administra UB», trebuie menționat faptul că domnul Alexandru-Călin Bădărău, la care se face, probabil, referire, a participat la un concurs public la care s-au înscris 4 candidați și a fost desemnat câștigător de către Comisia de concurs”, menționează reprezentanții universității. „În legislația românească în vigoare nu există prevederi care să interzică unor persoane cu istoricul profesional al domnului Alexandru-Călin Bădărău ocuparea unei poziții de director general administrativ sau asemănătoare într-o instituție de învățământ superior”, se mai arată în comunicatul trimis.
„Lumea s-a obișnuit cu servitutea față de Guvern”
Senatul Universității este format din 119 membri, dintre care 89 de cadre didactice și 30 de studenți. Practic, 25% din votul pentru viitorul rector vin din partea studenților, la care Preda spune că este blocat să ajungă pentru a-și prezenta viziunea pentru viitorul mandat.
Candidatul la rectorat crede că „unul dintre motive este acela că el (n.r. – președintele Senatului UB) și alți membri ai universității doresc să păstrăm tăcerea asupra unei chestiuni esențiale, și anume subfinanțarea cronică a învățământului universitar”.
„Lumea s-a obișnuit cu servitutea față de Guvern. Capul plecat, sabia nu-l taie”, mai adaugă decanul despre poziția celor din conducerea universității.
Libertatea l-a contactat pe președintele Senatului UB, Claudiu Paul-Buglea, pentru a răspunde la acuzațiile lansate de Cristian Preda, dar până la publicarea articolului, acesta nu a răspuns.
500 de lei per student de la bugetul de stat
Potrivit Legii Educației, învățământul superior de stat este finanțat „prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu şi per limbă de predare”.
„Astăzi se plătesc 500 de lei pe lună per student. 500 de lei înseamnă mai puțin decât plătește o familie să trimită un copil la creșă, este scandalos”, spune Preda.
Cum vede Preda rezolvarea subfinanțării
Acest model de finanțare atrage după sine slabă performanță academică, mai precizează el: „Acest sistem este prost, pentru că el produce o diminuare a standardelor. Dacă pică 40% dintr-un an, 40% din finanțare pică. Astfel, se încearcă să se țină cât mai mulți studenți”.
Soluția pe care o vede candidatul pentru rezolvarea acestei probleme, este aceea de a se schimba modul de finanțare: „Ar trebui să pornim invers. De pildă, de la costul salariilor de la fiecare universitate. Ar trebui să calculăm întâi aceste salarii, să vedem ce investiții putem să facem și să solicităm banii în funcție de aceste necesități”.
Anul acesta, în mai, s-a stabilit printr-un referendum la nivelul UB ca rectorul să fie ales prin vot, și nu prin concurs.
Până acum și-au anunțat candidatura actual rector, Marian Preda, Cristian Preda și un student, Cosmin Olteanu. Despre candidatura studentului, Preda spune că „este liber să candideze orice membru al comunității universitare”.