ComenteazăPrimul clopoțel care anunța începerea noului an școlar a sunat și pentru o fetiță specială din județul Vaslui. De o frumusețe aparte, cu gropițe în obraji și cu părul blond, în bucle, Delia a venit și ea la școală, însoțită de instructorul de educație de la centrul de plasament.
Ar fi pășit și ea peste pragul clasei, așa cum au făcut ceilalți colegi de la clasa pregătitoare unde va învăța în următorii cinci ani, însă nu a putut, din cauza handicapului.
Încă de la naștere, Delia suferă de focomelie, o malformație congenitală gravă, ceea ce înseamnă că nu are nici mâini și nici picioare. Abandonată în spital de către părinți, micuța a fost preluată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, într-un centru de plasament, unde locuiește și în ziua de azi.
Delia, în mijloc, alături de colegii de clasă
Cu o ambiție debordantă și sprijinită de specialiștii instituției, Delia demonstrează că lipsurile fizice pe care le are pot fi completate foarte ușor cu altceva. Drept dovadă, fetița de 6 ani are un intelect peste media copiilor de vârsta sa. De aceea, a dorit să meargă la grădiniță la fel ca toți ceilalți copii, iar acum învață tainele abecedarului, chiar dacă nu va putea să scrie cu propria mânuță cuvântul „mama”.
„Mă angajez să realizez lucruri importante cu această fetiță”
Alături de alți 15 copii, Delia a fost înscrisă la clasa „Albinuțelor”, coordonată de o învățătoare inimoasă, cu experiență în ceea ce privește copiii cu dizabilități.
După strigarea catalogului, doamna de la catedră le-a spus proaspeților școlărei că printre ei se află și copii cu nevoi speciale, dar că acest lucru nu va fi în niciun fel o problemă.
„Acest copil este o provocare uriașă pentru mine, ca învățătoare. Mă angajez să realizez lucruri importante cu această fetiță, să-i dezvolt expresivitatea și dorința de a se bucura de viață. Cred că voi reuși, pentru că niciodată nu dau înapoi de la lucruri dificile și care implică efort. Am mai avut astfel de copii, am realizat lucruri importante și am și experiența voluntariatului făcut cu astfel de copii”, a mărturisit, în exclusivitate pentru Libertatea, învățătoarea Gabriela Corbeanu.
Încă din primele momente petrecute la școală, Delia părea că deja s-a integrat în colectiv, studiindu-și atent colegii. Însă, chiar și fără mâini, nu a ratat ocazia să se joace cu balonul legat cu o ață de banca în care stătea, lovindu-l cu capul.
„Îi tratăm ca pe copii normali, fără nici un fel de problemă de sănătate”
Conducerea Școlii Generale „M.C. Epureanu” din Bârlad, acolo unde învață Delia, spune că profesorii și învățătorii au deja experiență cu astfel de copii cu dizabilități.
Unii dintre acești copii s-au integrat foarte bine în societate și s-au angajat, la terminarea studiilor, la diverse firme, unele chiar și din străinătate. Mai mult decât atât, există și cazuri de tineri care, în ciuda handicapului grav de care suferă, au absolvit și instituții de învățământ superior. Este și cazul unui bârlădean surdo-mut, care și-a luat licența la Universitatea de Arte din Iași.
„Încercăm, pe cât posibil, ca pe acești copii să-i îndrumăm cât mai bine, să le facem planificări adaptate pentru nivelul lor și pentru ceea ce le place. Este foarte important acest lucru. Am avut foarte mulți copii care au plecat de la școala noastră în străinătate, cum ar fi Anglia, și au ajuns să lucreze pe computer la un anumit nivel. Sunt angajați la anumite firme, au ajuns să cânte în coruri, soliști, să împacheteze, să facă foarte multe lucruri pe nivelul lor. Poate noi nu am știut pe vremea comunistă, dar acești copii au existat dintotdeauna. Atunci erau dați deoparte, acum, cum este normal și omenește, trebuie incluși în școli. Din fericire, școala noastră are psiholog, logoped și profesor de sprijin. Noi le oferim toate condițiile. Avem elevi cu sindrom Down, cu retard mintal, dar noi îi tratăm ca pe copii normali, fără niciun fel de problemă de sănătate”, spune directorul Sorin Bogdan Jora.
În ceea ce o privește pe micuța Delia, „pentru noi înseamnă un copil normal, care are nevoie de educație și căruia, constituțional, trebuie să i se respecte acest drept”, crede directorul Jora.
„Avem un copil special, un caz unic”
Cazul Deliei este considerat unul special și unic de către șefii învățământului vasluian. Însă aceștia cred că cei de la Școala „M.C. Epureanu” vor reuși să se descurce, așa cum au făcut-o și până acum cu alți copii cu dizabilități.
„Sunt extrem de bucuroasă că această școală a dovedit, de-a lungul anilor, că duce o tradiție, aceea de a primi elevi cu orice dizabilitate, chiar și severă. Aici, în școală, au fost mulți copii cu elemente de autism și cu sindrom Down. Acum avem un alt copil special, un caz unic. Atât învățătoarea, cât și conducerea școlii o primesc cu emoție pe această fetiță. Sunt convinsă că o să se străduiască să-i ofere tot ce are școala mai bun: educație și, mai ales, un spirit de empatie și toleranță. Am încredere că fetița se va încadra în colectivul de elevi și în școala aceasta primitoare, pentru că și copiii de la celelalte clase au fost educați în acest sens”, a precizat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Șefii învățământului vasluian le-au transmis și celorlalți directori de școli din județ să depună eforturi pentru a include copiii cu dizabilități în învățământul de masă, așa cum se întâmplă la școala din Bârlad unde învață Delia.
„Va merge la cursuri cât îi va permite starea de sănătate”
Micuța Delia va merge la școală doar însoțită de instructorul de educație de la centrul de plasament unde este rezidentă. Reprezentanții DGASPC Vaslui îi caută acum fetiței un scaun special în care să stea la cursuri.
„Este un scaun special, adaptabil, cu pupitru în față și brațe laterale. Micuța este la o învățătoare cu experiență cu astfel de copii. Însă va participa la cursuri atât timp cât îi va permite starea de sănătate”, ne-a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.
Vestea bună pentru Delia este că, atunci când va crește, va putea purta proteze, în condițiile în care are monturi care să permită acest lucru. Până atunci, însă, micuța fără mâini și fără picioare rămâne un exemplu de curaj și ambiție cum rar poate fi găsit.
CITEȘTE ȘI: