Nae Alexandru este un bebeluș de numai 4 luni când cutremurul din 4 martie 1977 i-a prins pe el și pe familia lui sub dărmâturi, în blocul de la Barul Continental. Clădirea s-a prăbușit în urma seismului, iar 10 persoane și-au pierdut viața. Printre acestea, cânăreața Doina Badea.
Nae Alexandru a fost găsit după 7 zile de salvatori, sub dărâmături, în brațele bunicii sale. Actrița Adriana Trandafis spune că a fost „cel mai tânăr supravieuțuitor din respectivul bloc”.
“Eu sunt colegă cu cel mai tânăr supraviețuitor din acel bloc, Nae Alexandru. Mama și bunica lui au murit. Pe el l-au găsit după șapte zile, în brațele bunicii, sub dărâmături. Țin minte că atunci, am aruncat flori spre locul acela, iar acum, el este actor, și joacă cu mine pe scenă. Iată, un semn!”, a povestit Adriana Trandafir într-un interviu pentru Ziarul Metropolis.
4 martie 1977 a fost cea mai neagră zi din istoria României. Seismul luat 1.570 de vieți și a lăsat în urmă ruine, lacrimi și familii distruse.
Coșmarul a început la ora 21.22 și a ținut 55 de secunde. Suficient pentru a îndolia toată țara. Efectele seismului de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul localizat în Vrancea, la o adâncime de 100 km, au fost devastatoare, energia generată de mișcările violente ale pământului fiind comparată cu cea a 10 bombe atomice de tipul celei de la Hiroshima. Unda de șoc s-a simțit aproape în toată Peninsula Balcanică.
EXCLUSIV/Vasile Popa a salvat 24 de oameni la cutremurul din martie 1977! Cascadorul a săpat cu mâinile goale în ruine
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro