Chiar dacă Nah s-a pensionat în acest an, familia poliţistului de frontieră care l-a avut în grijă timp de şapte ani nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să se despartă de el, a declarat Iulia Stan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Aşadar, când a sosit momentul să se retragă din activitate, Nah a rămas să-şi petreacă restul vieţii lângă cei care l-au crescut, îngrijit şi îndrăgit cel mai mult.
Nah este renumit în PTF Siret, îndrăgit şi respectat de poliţiştii de frontieră şi de temut pentru traficanţii de ţigări
Polițistul Dorin Cojocaru
”Nah a fost unul dintre cei mai buni câini poliţişti. De-a lungul timpului, Nah a descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, zeci de mii de pachete cu ţigări, ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal.
A descoperit ţigări ascunse mai peste tot în autoturisme, în bagajele persoanelor, în locuri special amenajate în autoturisme, în remorci la automarfare etc”, a spus partenerul său, Dorin Cojocaru.
Polițist de la un an
”Am executat împreună aproximativ 1.000 de misiuni, majoritatea în Punctul de Trecere al Frontierei Siret.
Numai în anul 2018, de exemplu, am descoperit împreună peste 40.000 de pachete cu ţigări şi 137 kg de tutun, în 56 de cazuri”, a completat Dorin Cojocaru.
La rândul ei, soţia poliţistului, care lucrează tot în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, a fost încântată de faptul că Nah rămâne în familie.
”Nah a ajuns în familia noastră în a doua jumătate a anului 2012 şi a rămas la noi, acasă, până în prezent. Suntem iubitori de animale şi am considerat că un câine va avea rezultate mai bune dacă, pe lângă antrenament, este iubit.
Este un câine frumos, energic, iar acum, deşi are 10 ani, găseşte energia necesară să alerge şi să se joace cu copiii prin curte. Este foarte inteligent şi, fiind dresat, este o bucurie să îl ai prin preajmă.
Toţi membrii familiei s-au ataşat de el şi ne-ar fi părut foarte rău să ajungă în altă parte, de aceea am decis să rămână în grija noastră în continuare”, a spus ea.
De la Centrul Chinologic ”Aurel Greblea” din Sibiu, câinele Nah a ajuns la Poliţia de Frontieră Suceava, când încă nu avea un an, mai întâi la Sectorul Poliţei de Frontieră Vicovu de Sus, iar apoi, din anul 2012, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, unde a făcut echipă cu agentul de poliţie Dorin Cojocaru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro