Radu Simion a strâns, până la 74 de ani, o grămadă de amintiri. Nu a obosit, nu vrea să se retragă de pe scenă, iar de pensionare nici că vrea să audă. El s-a reîntors să cânte în Centrul Vechi, loc unde fanii lui îl aşteaptă cu nerăbdare să-i savureze fiecare piesă, pe care marele artist o interpretează dumnezeieşte. Radu şi-a început cariera muzicală de la frageda vârstă de opt ani şi se poate lăuda cu o sută de turnee întreprinse în tot atâtea ţări ale lumii, în urmă cărora s-a ales cu o largă recunoaştere internaţională. A fost coleg de clasă cu monstrul sacru al naiului, Gheorghe Zamfir. Ambii au învăţat meserie de la Fănică Luca. Înainte ca renumitul domn profesor să plece în lumea celor drepţi, l-a chemat pe Radu, ucenicul lui preferat, şi i-a dăruit naiul său, bijuterie de care acesta a ţinut cu dinţii, de teamă să nu-i fie confiscat de comunişti.
Dictatorul era sobru la chefuri
Talentul şi virtuozitatea sa i-au adus în cei 60 de ani de activitate muzicală, importante trofee – “Medalia de Aur” (Dijon ‘68), “Tempul de Aur”( China), “Castor şi Polux” (Argentina). De asemenea, a cântat cu nume de renume ale muzicii ( Therese Steinmetz, Rika Zarai, Juliette Greco ), dar şi cu inegalabila Maria Tănase, care l-a adus în ansamblul Periniţa. Naistul Radu Simion a fost nelipsit – cu sau fără voia sa – de la toate spectacolele omagiale şi protocoalele prilejuite de vizitele şefilor de state în ţara noastră.
De asemenea, el era artistul numărul 1 la petrecerile celor din conducerea P.C.R.- ului, dar şi la celebrele partide de vânătoare ale foştilor demnitari. “Le-am cântat mult la partidele de vânătoare. Ne urcau în dube şi ne trezeam pe domeniile de vânătoare, nici noi nu ştiam unde ne aflam cu exactitate. Îi urmam toată ziua cu instrumentele după noi, iar seara trebuia să animăm festinul, le cântam în timp ce toţi serveau masa. Spre sfârşit mâncam şi noi”, ne-a spus Radu Simion. Despre Ceauşescu are numai cuvinte de laudă: “Era un tip sobru la petreceri, niciodată nu se dezlănţuia. Când se simţea bine, bătea din palme. Era răsplata noastră maximă, mai ales că Ceauşescu era un bun cunoscător al pieselor de factură folclorică. În cazul în care un cântăreţ înflorea ori se îndepărta de la textul original al piesei, el se enerva şi îi atrăgea atenţia. Bineînţeles, după recital”, ne-a mai povestit naistul.

I-a cântat lui Richard Nixon «Rapsodia Română»

Maestrul a fost invitat să susţină un recital la nai şi cu ocazia sosirii în ţară a fostului preşedinte al Americii, Richard Nixon: “Eu îi cântam lui Nixon, iar Ceauşescu mi-a ţinut microfonul. Mare iubitor de muzică, Richard chiar a recunoscut “Rapsodia Română” a lui George Enescu. Apoi, când a venit şahul Iranului, m-am trezit cu Securitatea pe cap”, îşi aminteşte el. În semn de mulţumire pentru concertul pe care l-a dat în faţa lui la Palatul Elisabeta, şahul Reza Pahlavi l-a răsplătit cu trei bănuţi din aur de 24 de karate. Imediat s-a trezit cu câţiva ofiţeri de miliţie la uşă, care i-au confiscat preţiosul bacşiş. A făcut memoriu la Ceauşescu, astfel că şi-a recuperat “comoara” după un an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News