Nici Nancy Kerrigan, fosta “regina a ghetii”, rivala, dar si victima a Tonyei Harding, nu a trecut printr-o perioada prea buna. Fosta medaliata olimpica, ajunsa acum la 36 de ani, se lupta cu anorexia, alimentatia insuficienta facand-o sa slabeasca aproape 8 kilograme sub greutatea ei obisnuita. Culmea, Nancy – care apare in show-ul difuzat de postul FOX TV, “Skating with Celebrities” (“Patinand cu celebritatile”) – a ajuns in aceasta situatie ca urmare a incercarii ei de a scapa de dependenta… petrecerilor din cluburi, ce ajunsesera o a doua natura pentru frumoasa americanca.
“Nu am mai mancat, dar nu mi-am dat seama ce se intampla cu mine. Pierdeam kilograme intr-un ritm nebunesc”, s-a confesat ea publicatiei “National Enquirer”. “Mama ma suna si imi spunea plangand ca arat ridicol de slaba si ca trebuie sa mananc”, a mai marturisit Nancy.
Totusi, fosta vicecampioana olimpica a reusit sa se “adune” si sa mai recupereze din kilogramele pierdute mancand “cate doua inghitituri in plus din orice”. Nancy a admis ca e o persoana norocoasa, “pentru ca am avut langa mine persoane carora le-a pasat de situatia in care intrasem si care au avut grija sa imi regasesc echilibrul”.