De-a lungul celor peste 20 de ani în care i-a condus pe democrații din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi a jucat un alt rol important: a fost una dintre principalele ținte ale atacurilor Partidului Republican.

Înaintea alegerilor din 2010, spre exemplu, după apariția mișcării radicale Tea Party, care a oferit republicanilor majoritatea în Camera Reprezentanților, Comitetul Național Republican și-a refăcut site-ul cu o idee principală în centru și cu mesajul: „Fire Pelosi!” („Concediați-o pe Pelosi”!).

Textul era însoțit de o fotografie cu Pelosi înconjurată de flăcări – ideea fiind cea a unui joc bazat pe sensurile diferite ale cuvântului „fire”.

Chiar și când conducea minoritatea democrată, în 2018, ea a fost protagonista a zeci de spoturi publicitare ale republicanilor, care au încercat să o lege de candidații democrați vulnerabili.

Acest lucru nu s-a schimbat în ceea ce ar putea fi ultimul ei an în fruntea grupului parlamentar democrat, scrie Politico.

Cu aproximativ o săptămână înainte de alegerile din 8 noiembrie, Pelosi a rămas un punct de reper în reclamele agresive republicane difuzate în districte din Montana, Wisconsin și Pennsylvania. Multe dintre aceste spoturi electorale o prezintă pe Pelosi drept o reprezentantă a „elitei liberale”, criticând-o pentru că „minte” sau acuzând-o că lucrează cu Biden pentru a „distruge” țara.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

„Biden și Pelosi ne distrug țara”, spune o voce într-un spot al republicanilor din Camera Reprezentanților care îl promovează pe candidatul lor, Ryan Zinke, în cel de-al doilea district nou creat în Montana.

Un alt spot îl critică pe candidatul democrat Eric Sorensen din Illinois pentru că este „în buzunarul lui Pelosi” și „în pas cu agenda sa liberală costisitoare”.

În vreme ce nu este un fenomen nou, preocuparea deosebită a republicanilor pentru Pelosi a atras critici, după atacul violent asupra soțului ei, petrecut vineri dimineață în San Francisco.

Agresorul – David DePape – a cărui activitate de pe Internet includea conspirații și acuzații nefondate despre alegerile din 2020, o căuta în mod special pe președinta Camerei Deputaților. „Unde este Nancy?”, a urlat el, în timp ce a intrat în casa familiei, înarmat cu un ciocan cu care l-a atcat pe soțul lui Pelosi.

Pentru Jackie Speier, o democrată din Bay Area și veche aliată a lui Pelosi, vina îi aparține în mod inconfundabil lui Trump, care „nu a renunțat la vitriolul pe care îl aruncă” și care a atacat-o neîncetat pe Pelosi pe care a catalogat-o drept „nebună”, „coruptă” sau întruchiparea greșelilor democraților.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu
Recomandări
Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

„Nu există nicio îndoială, dacă ne uităm la (activitatea pe) rețelele sale sociale, că a fost radicalizat online” și „este un convertit clasic la filosofia trumpistă și foarte periculoasă care presupune eliminarea oamenilor care nu sunt ca ei”, a spus Speier cu referire la atacator.

„Partea înspăimântătoare este că identificăm persoanele care au acționat – care au scris, care au dat telefoane”, a adăugat Speier. „Însă există oamenii care au aceleași poziții oribile, cei care încă nu au fost identificați, cum ar fi bărbatul care l-a atacat pe Paul Pelosi”, a adăugat ea.

Hillary Clinton, care a fost deseori în situația lui Pelosi, țintă a atacurilor Partidului Republican, a acuzat în mod clar oponenții politici.

„Partidul Republican și portavocile sale răspândesc acum în mod regulat ură și teorii ale conspirației. Este șocant, dar nu surprinzător, că violența este rezultatul. În calitate de cetățeni, trebuie să îi tragem la răspundere pentru cuvintele lor și pentru acțiunile care le urmează”, a scris Clinton pe Twitter sâmbătă, după atac.

O serie de republicani de top au condamnat dur atacul asupra lui Pelosi, subliniind fără echivoc că este vorba despre comportament criminal inacceptabil.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Putem avea diferențele noastre politice, dar violența este întotdeauna greșită și inacceptabilă”, a spus senatorul Ted Cruz, care a călătorit prin țară pentru a face campanie pentru colegii săi din Camera Reprezentanților.

O intervenție a avut și Marjorie Taylor Greene, o republicană din Camera Reprezentanților cunoscută pentru apetența pentru teoriile conspirației.

„Violența și infracțiunile sunt generalizate în America lui Joe Biden. Acest lucru nu ar trebui să i se întâmple lui Paul Pelosi. Nu ar trebui să li se întâmple americanilor nevinovați. Nu ar trebui să mi se întâmple mie. (Am fost ținta unor raiduri de șase ori, primesc amenințări cu moartea și bătaia în fiecare zi”), a scris ea pe Twitter.

Greene a fost acuzată de democrați că a folosit atacul împotriva familiei Pelosi pentru a atrage atenția asupra ei. Mai ales pentru că anul trecut s-a descoperit că înainte de a fi aleasă în Congres, republicana apreciase, pe rețelele sociale, o serie de postări care făceau apel la asasinarea democraților, inclusiv a lui Pelosi.

În același timp, notează Politico, Greene a fost la rândul ei ținta atacurilor frecvente ale democraților, alături de Donald Trump sau de oameni precum liderul minorității republicane din Camera reprezentanților, Kevin McCarthy.

Colegii democrați ai lui Pelosi au insistat totuși că atenția acordată de republicani lui Pelosi a mers prea departe, mai ales pe o scenă politică definită de asediul de la Capitoliu din 6 ianuarie.

Imaginile au arătat că susținătorii lui Trump care au intrat în Congres în acea zi au scandat, de asemenea, numele lui Pelosi în timp ce se plimbau prin clădirea pe care au invadat-o, iar unii i-au și jefuit în cele din urmă biroul.

Ulterior, s-a aflat chiar că unii dintre cei care au pătruns în Capitoliu intenționau să o atace pe Pelosi.

Atacul de vineri l-a îngrozit pe senatorul statului California Scott Wiener, un democrat din San Francisco, dar acesta a declarat că incidentul a fost „complet și absolut previzibil”, având în vedere demonizarea nesfârșită a lui Pelosi de către politicienii republicani, presa conservatoare și trolii de pe rețelele sociale.

„Avem o întreagă mașinărie de dreapta dedicată promovării teoriilor conspirației, spălării creierului oamenilor și direcționării furiei acestora către anumiți lideri, inclusiv Nancy Pelosi”, a declarat Wiener. „Această mașinărie a condus direct la acest atac”, a spus el.

Wiener a adăugat că s-a confruntat cu o furie tot mai intensă în ultimii ani, inclusiv cu o amenințare cu moartea suficient de specifică pentru ca cel care a făcut-o să fie condamnat luna trecută pentru mai multe infracțiuni.

El a atribuit acest lucru teoriei conspirației promovate de Trump și mulți republicani, care spun că alegerile prezidențiale din 2020 au fost furate, și în general proliferării toxicității online care are legătură cu Partidul Republican.

QAnon nu mai există neapărat, dar QAnon face acum parte din ADN-ul Partidului Republican”, a spus Wiener. „Marile forțe ale establishmentului din Partidul Republican”, a adăugat el, „au creat acest monstru”.

Democrații au subliniat deja ceea ce ei numesc extremismul crescând și periculos al Partidului Republican în unele dintre cursele electorale pentru alegerile din 8 noiembrie.

Campania Partidului Democrat din Camera Reprezentanților și-a axat mesajul pe așa-numiții „republicani MAGA” (Make America Great Again) pro-Trump, arătându-i pe candidații care au susținut teoriile conspirației de dreapta sau care au apărut la cel puțin unele dintre evenimentele din 6 ianuarie menite să conteste certificarea de către Congres a rezultatelor alegerilor pierdute de Trump.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI