Incredibil este faptul că scenele de groază s-au petrecut sub privirile trecătorilor, care au asistat impasibili la corecţia corporală primită de travestit: a fost bătut cu violenţă şi tuns.
«Mi-e frică să nu mă omoare»
Imediat după aceea, Naomy “s-a adunat de pe caldarâm”, s-a aruncat într-un taxi şi a fugit la OTV unde, odată ajuns, a şi intrat imediat în direct la emisiunea condusă de Dan Diaconescu. Artistul travestit arăta jalnic, chipul îi era plin de vânătăi şi rimel scurs, iar din splendoarea de păr cu care se fălise cu două seri înainte, tot în studioul OTV, nu mai rămăsese decât o dulce amintire. Fusese tuns scurt, cu o foarfecă mare de birou, ciuntit pur şi simplu, atacatorii lăsându-i, în batjocură, câteva şuviţe lungi la ceafă.
“Unul mă ţinea, altul mă bătea, iar un al treilea îmi făcea poze. Nu ştiu unde mai era şi al patrulea. Eram atât de speriată, încât nu mai vedeam în jurul meu. Am auzit numai cum o voce de bărbat ţipa: «Faceţi poze din toate poziţiile, pentru că vreau să apară la ziar»”, a povestit travestitul pe culoarele televiziunii lui Diaconescu.
Acesta a mai spus aseară că, imediat după ce va părăsi sediul televiziunii, va merge la poliţie pentru a depune o plângere: “Mi-e frică să nu mă omoare. Am greşit că mi-am dat numărul de telefon la tv. M-a sunat un tip şi mi-a spus că vrea să ne întâlnim. L-am crezut. Îl aşteptam în bar, m-a sunat şi mi-a zis să ies în faţă, că a ajuns cu câţiva prieteni. Am ieşit şi… m-au luat la bătaie. Cred că făceau parte dintr-o grupare neonazistă”, a povestit Naomy.
fotografii: Capturi OTV