Premierul Viorica Dăncilă a explicat, marţi, în şedinţa de Guvern, de ce a cerut demiterea şefului interimar CNAIR, Narcis Neaga, ea precizând că un motiv l-ar constitui faptul că actuala conducere a companiei şi-a asumat termene nerealiste şi a dezinformat cu privire la stadiul proiectelor de infrastructură.

În această seară, Narcis Neaga i-a luat-o înainte minstrului și și-a anunțat

„Având în vedere importanţa dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romaneşti şi faptul că pentru a reuşi să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credinţă şi de colaborarea necondiţionată a tuturor factorilor de decizie din România precum şi în urma unei discuţii pe care am avut-o cu Preşedintele Consiliului de Administraţie, Costin Mihalache, am decis să renunţ la funcţia de Director General al CNAIR S.A.

În opinia mea acesta este şi sensul
mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect. Bineînţeles
că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare
proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziţia socială sau de
funcţia pe care o voi ocupa în viitor. Vă asigur că pe întreaga perioadă a
mandatului meu am facut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a debloca proiectele
de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare,
astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă aşa cum este
normal să existe într-o ţară europeană.

Aşa am reuşit să lansez împreună cu
ceilalţi colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro
care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară
unei economii europene.

Sper ca şi cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înţeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcţie”, a comunicat Neaga, potrivit mediafax.ro.

Primul-ministru Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să-l demită pe Narcis Neaga din funcția de director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Șefa Guvernului îi impută lui Neaga întârzierile la construirea autostrăzii Pitești-Sibiu, precum și faptul că ar fi dezinformat-o cu privire la stadiul lucrărilor pe tronsonul de autostradă Lugoj-Deva.

Citește și:

În culisele NEVERSEA. Care e contribuția celor 1.200 de voluntari la festivalul de la malul mării și cu ce se aleg dupa 4 zile de concerte. „Aproape că înveți mai mult decât la școală”

 
 

Urmărește-ne pe Google News