Pentru a putea fi funcţională Compania Naţională de Investiţii Rutiere, Guvernul trebuia să aprobe proiectul de ordonanţă prin care să poată transfera personal din cadrul CNAIR.

În 2016, în proiectul de ordonanţă privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, era prevăzut că va fi o societate comercială pe acţiuni, cu personalitate juridică, de interes strategic naţional şi va funcţiona sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară distinctă, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi va asigura serviciul public de dezvoltare a infrastructurii de transport rutiere pentru transportul populaţiei şi al mărfurilor.

DNA a clasat dosarul care îl viza pe Narcis Neaga

La începutul lunii martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au clasat dosarul privind suspendarea şi rezilierea contractului de consultanţă pe autostrada Orăştie-Sibiu, lot 3, care îl viza și pe fostul șef al CNAIR Narcis Neaga.

În prezent, procurorii DNA instrumentează numai dosarul privind construcţia lotului 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu.

Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNAIR în decembrie 2015, ca urmare a unei inspecţii a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate în construcţia autostrăzii Sibiu-Orăştie.

La începutul lunii martie, Narcis Neaga a fost numit în Consiliul de Administrație al CNAIR. Narcis Neaga a fost director general al CNAIR în perioada 2012-2015.

 
 

Urmărește-ne pe Google News