Peste 10.000 de kilometri a străbătut Narcis prin lume, pe un traseu pe care a trebuit să se ferească de puştile vânătorilor, dar şi de sângeroasele triburi africane, care consideră acvila o creatură aducătoare de necazuri. Pasărea a plecat din Făgăraş, în septembrie anul trecut, şi a traversat Bulgaria, Turcia, Siria, Israel, Egipt, Sudan, Eritrea, Etiopia, Uganda, Tanzania, petrecându-şi apoi iarna în mai multe zone din Zimbabwe, Mozambic, Africa de Sud şi Botswana. Narcis a pierdut pe drum doi “prieteni”, care au sfârşit în chinuri groaznice. Lisa, partenera lui, a căzut pe mâinile n e m i – loase ale unui trib din nordul Zambiei. Căpetenia satului a descris acvila ca fiind o creatură magică ce avea nişte ornamente ciudate, referindu-se la inelul de identificare şi la transmiţător, au povestit cercetătorii de la faţa locului, care au trimis informaţiile la Sibiu, la coordonatorii proiectului.

Altă pasăre a fost «arestată»

Membrii tribului au lovit- o cu bâtele până când pasărea n-a mai mişcat, iar apoi au ars-o pe rug, într-un ritual de magie neagră. Un alt tovarăş de drum, Coveş, a murit “în arest”. Acvila a fost capturată în Uganda şi, pe motiv că mâncase dintro capră otrăvită, a fost eutanasiată.
Specialiştii care au demarat acum doi ani proiectul LIFE au monitorizat anul acesta 13 păsări, dintre care două au murit pe drum, Narcis s-a întors acasă, iar alte zece au revenit deja pe teritoriul Europei, fiind aşteptate oricând de-acum să ajungă în Făgăraş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News