Narcisa Suciu a fost operată pe 18 iulie, după ce s-a prezentat la medic cu dureri mari. Intervenția chirurgicală de îndepărtare a apendicelui său perforat a durat circa patru ore, întregul ei abdomen fiind infectat cu puroi. Vedeta a fost externată, e acum în București și se recuperează.
„Am părăsit spitalul în weekendul care a trecut. Încă mă resimt, dar e cu totul altceva, totuși. Nu mulți ar fi scăpat din povestea prin care am trecut. De altfel, medicii mi-au și spus că a fost o chestie tare delicată. Am avut și noroc fiindcă m-a ajutat constituția, cel mai probabil. Poate pe mulți alții într-o situație similară nu i-ar fi ajutat!”, a declarat Narcisa Suciu.
„De câteva săptămâni există în viața mea un om de care ascult orbește. Este vorba despre medicul primar chirurg Octavian Arnăutu, cel care m-a operat și care a avut mare grijă de mine. Și acum, după externare, mă duc zilnic la control, la el. Mi se schimbă pansamentul, vorbesc cu el și aștept pașii următorii pe care-i am de făcut ca să închid definitiv capitolul acesta”, a mai spus ea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Narcisa Suciu va petrece următoarele săptămâni în București, nu se va întoarce în Finlanda, unde locuiește de 11 ani. În perioada aceasta nici nu va mai cânta, vrea să se recupereze complet, sănătatea e mai importantă acum. „Nu se pune problema să mai cânt sau altceva. Nici să mă întorc în Finlanda nu e cazul acum. Voi rămâne la București alte câteva săptămâni, cel mai probabil!”, a mai spus ea pentru impact.ro.
Narcisa Suciu, declarații din spital, în lacrimi după operație
Intervenția chirurgicală suferită de Narcisa Suciu a durat patru ore. „Aveam un apendice perforat, explodat, practic tot abdomenul meu era un puroi. M-am trezit din operație, mi-au zis oamenii că operația că a fost foarte… urâtă, că erau șanse să nu mai fiu, că a durat vreo 4 ore și că începem tratamentul.
Așa că în ultimele zece zile am fost în spital, există însă premise să merg acasă, analizele mele arată mai bine, am început să prind culoare în obraz, în condițiile în care, practic, lunea trecută… murisem”, a povestit vedeta pe Facebook acum câteva zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro