„Am un partener aşa cum mi-am dorit şi încerc să fiu şi eu atunci tot aşa. Nici nu prea pot să fiu altfel atâta timp cât el se poartă aşa frumos. Este genul de om care poate să aibă umor fără să pluseze aiurea. A contat foarte mult, în mutarea mea în Finlanda, faptul că părinţii lui locuiesc aici, în timp ce ai mei nu mai sunt deloc. Mă şi gândeam cât de mult trebuie să-l urăsc ca să-l aduc în nebunia din Bucureşti, să-l fac să renunţe la liniştea din orăşelul lui?”, a povestit Narcisa Suciu.

Artista care a renunţat la tot ceea ce avea în România spune că Finlanda i se potriveşte perfect. „Fiecare colţ de stradă îmi place acolo. Este o viaţă minunată, mă duc la şcoală ca să învăţ limba, în fiecare zi, de la 9 dimineaţa la ora 14. Daria merge şi ea la şcoală iar soţul meu ajunge undeva în jur de ora 15. După aceea, întotdeauna facem ceva, multe chestii pe care în România nu le făceam. Daria a învăţat să înoate, avem grădină, am cumpărat trandafiri şi facem tot felul de chestii”, a explicat Narcisa.

În Finlanda, Narcisa Suciu nu mai vrea să cânte pentru că fiica sa, Daria, nu îşi mai doreşte o mamă vedetă. „De cântat nu poate fi vorba, pentru că nu-mi dă Daria voie. Acolo trebuie să fiu doar mamă, este foarte fericită că nu ştie cine sunt. Nu este genul de copil care să vrea atenţie, să se bage în seamă. Nu i-a plăcut niciodată atenţia de care avea parte la noi în ţară pentru că era fiica mea”, a mărturisit Narcisa Suciu, la „Happy Hour”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News