Jim Bridenstine, șeful NASA, a prezentat la sediul
agenției, alături de inginerii care au lucrat la aceste prototipuri, noua
generație de costume spațiale destinate programului Artemis al NASA, care
vizează şi trimiterea primei femei pe Lună până în 2024.
”Mergem pe Lună până în 2024 şi dorim să fie
sustenabilă”, a declarat Jim Bridenstine.
Administratorul NASA a adăugat că noile misiuni pe
Lună vor oferi şi ocazia testării unor noi tehnologii ce vor fi folosite pentru
a-i trimite pe astronauţi şi mai departe în Sistemul Solar.
Obiectivul ultim este să ajungem pe Marte. Iar pentru a ajunge pe Marte, trebuie să folosim Luna ca teren de pregătire
Jim Bridenstine, administratorul NASA
Pentru a îndeplini aceste obiective ambiţioase, NASA
ştie că este nevoie de o nouă generaţie de costume spaţiale de mărime
universală, care să poată fi purtate de astronauţi bărbaţi şi femei.
”Kristine poartă un costum spaţial care li se va
potrivi tuturor astronauţilor care vor merge pe Lună”, a prezentat-o
Bridenstine pe inginerul spaţial Kristine Davis, de la Centrul Spaţial Johnson
al NASA, care a participat la realizarea noilor prototipuri şi care a urcat pe
scenă îmbrăcată cu un astfel de costum spaţial.
Concepute pentru activități diferite
Cele două prototipuri prezentate de NASA au fost
concepute pentru două activităţi separate ce vor fi desfăşurate de echipajul
aflat în misiune pe Lună.
Unul dintre ele, denumit Exploration Extravehicular
Mobility Unit (xEMU), în culorile steagului american, a fost purtat de Kristine
Davis la prezentare şi este conceput pentru activităţi extravehiculare pe
suprafaţa selenară.
Cel de-al doilea, denumit Orion Crew Survival System,
de culoare portocalie, este un costum ce se poate presuriza şi va fi purtat de
astronauţi la lansarea în spaţiu în noua capsulă Orion. Acest costum a fost
purtat la eveniment de inginerul NASA Dustin Gohmert.
Costumele pot fi purtate de un bărbat de 1,90 m, dar
și de o femeie de 1,65 m
Una dintre principalele caracteristici ale noilor
costume este că se potrivesc şi pentru bărbaţi şi femei, indiferent de
conformaţia fizică. Pentru a obţine acest lucru, inginerii NASA au conceput
noile costume să fie modulare.
Astfel, un costum este alcătuit din mai multe module
ce se pot asambla şi dezasambla. Modulele au dimensiuni diferite şi, în cel mai
scurt timp, costumul ce a fost purtat de un bărbat de 1,90 m poate fi adaptat
prin schimbarea câtorva module pentru a fi purtat de o femeie de 1,65 m.
NASA va trimite pentru testare un costum xEMU pe ISS
şi două pe suprafaţa Lunii, în următorii 2 ani, conform lui Chris Hansen, şeful
biroului pentru Activităţi Extravehiculare al NASA.